Lucrări de restaurare la două dintre Lăcașurile de cult din Eparhia Argeșului și Muscelului

Două dintre cele mai importante lăcașuri de cult din Eparhia Argeșului și Muscelului, totodată monumente istorice, se află în această perioadă în ample lucrări de consolidare și restaurare.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a vizitat ieri, 28 aprilie, șantierul de lucru de la Biserica „Sân Nicoară” din municipiul Curtea de Argeș. În urma discuțiilor cu factorii de răspundere s-a făcut o evaluare a etapelor parcurse până în acest moment, urmărindu-se ca până în luna iulie a acestui an să fie întocmit un proiect de restaurare și accesare de fonduri structurale.

Mai multe detalii cu privire la aceste restaurări a oferit pentru TRINITAS TV, doamna arhitect Constanța Carp: „Pe lângă inventarierea situației existente, anul trecut a început săpătura arheologică cu sondajele necesare. Aceste sondaje ne trebuie nouă în primul rând cu scopul de a determina niște nivele de adâncimi de fundare, de compoziție a fundațiilor care sunt absolut necesare pentru propunerea de remodelare volumetrică a acestei Biserici”.

Un rol important în desfășurarea lucrărilor de restaurare la acest important monument istoric revine și primăriei municipiului Curtea de Argeș, în baza colaborării pe care această instituție o are cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Tot ieri, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a vizitat și șantierul deschis la Mănăstirea Aninoasa, evaluându-se și acolo etapele parcurse în restaurarea Bisericii. Lăcașul datează din sec al XVII-lea și este ctitorie a boierului Tudoran Vlădescu.

Comentarii Facebook


Știri recente