LOGODNA RELIGIOASĂ SE OFICIAZĂ NUMAI ÎMPREUNĂ CU SFÂNTA TAINĂ A CUNUNIEI

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE ne informează:

Ca urmare a materialului de presă intitulat Biserica nu mai vrea logodne, realizat de doamna Adriana Stere și difuzat de postul de televiziune Pro Tv, care prezintă confuz și tendențios hotărârea Sfântului Sinod din 25 octombrie 2011, pentru corecta informare a opiniei publice, Patriarhia Română precizează:

Întrucât noul Cod Civil din România cuprinde prevederi care pot influența în mod negativ sfințenia, unitatea și stabilitatea familiei creștine, prin reglementările privitoare la crearea instituției logodnei civile (art. 258 ș.u), la extinderea sferei divorțului prin acordul părților (art. 374 alin. (1) sau la efectele civile ale reproducerii umane asistate medical cu terț donator (art. 441 alin. 1-2), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca logodna religioasă să fie oficiată numai împreună cu Sfânta Taină a Cununiei. În hotărârea sinodală se mai precizează că încheierea logodnei civile nu obligă Biserica să oficieze această ierurgie separat de Sfânta Taină a Cununiei, pe care o pot primi doar credincioșii creștini ortodocși care fac dovada încheierii căsătoriei civile.

Deoarece reporterul Adriana Stere continuă să dezinformeze opinia publică prin interpretări tendențioase ale unor hotărâri sinodale, Patriarhia Română solicită conducerii postului de televiziune Pro Tv să analizeze acest caz de încălcare sistematică a deontologiei profesionale pentru respectarea dreptului publicului telespectator la o informare corectă și obiectivă.

Comentarii Facebook


Știri recente