Locul pentru viitoarea Biserică închinată Sfântului Maxim Mărturisitorul din Iași a fost sfințit de Patriarhul României

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat astăzi, 17 octombrie, slujba de sfințire a locului unde se va ridica biserica „Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfântul Grigorie Palama” a parohiei Munteni-Copou din Iași.

După cum ne informează părintele Bogdan Țifrea, redactor șef la Radio Trinitas, alături de Preafericirea Sa, din sobor au făcut parte și Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului și Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

„În cuvântul pe care l-a rostit la sfințirea locului de biserică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat importanța ridicării de noi biserici mai ales în zone pastoral misionare cu o importanță deosebită, așa cum este și cartierul menționat”, a mai spus părintele Bogdan Țifrea.

Parohia Munteni-Copou, ce aparține de Protopopiatul Iași 1 și care îi are ca ocrotitori pe Sfântul Maxim Mărturisitorul și pe Sfântul Grigore Palama, a fost înființată în anul 2007, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Comentarii Facebook


Știri recente