Liturghie arhierească și vizită pastorală în localitatea Văleni, de praznicul Schimbării la Față a Domnului Iisus Hristos

Joi 6 august, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii la biserica Parohiei Văleni I, Protoieria Caracal.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția sa a tâlcuit minunea Schimbării la Față a Mântuitorului pe muntele Tabor, îndemnând credincioșii să prețuiască mai mult viața cea veșnică și nepieritoare decât cea de aici: „Iubiți credincioși, ceea ce este însă cel mai important la sărbătoarea de astăzi este faptul că ne dă o idee despre ceea ce va să fie Împărăția Cerurilor. Noi credem în viața de dincolo, ba chiar vorbim frumos despre ea, cum că acolo nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit. Ne place să spunem că este frumoasă și că o dorim fiecare dintre noi, dar constatăm un lucru cu totul nepotrivit: credem în viața cealaltă, dar iubim mai mult viața de aici, ca și cum n-am fi convinși că viața de dincolo este cu mult superioară, mult mai bună și mult mai fericită… Din nefericire, constatăm că viața de dincolo de fapt ne „sperie”, în loc să ne creeze entuziasm și dorință de pregătire pentru a ajunge la ea”.

La finalul Sfintei Liturghii, răsplătind purtarea de grijă ce o are față de casa Domnului, Preasfințitul Părinte Sebastian a acordat părintelui paroh Ilie Tecuceanu Distincția de Vrednicie. După slujbă, Preasfinția sa a vizitat principalele obiective din comună, sfințind casa Constantin Colibășeanu, care adăpostește muzeul și biblioteca parohială, sediul primăriei și Fântâna „Mireselor” din localitate. După-amiază, a vizitat și parohiile Văleni-Popești, Tirișneag- Mandra și Ghimpețeni.

Sursa: episcopiaslatinei.ro

Comentarii Facebook


Știri recente