Liturghie Arhierească la parohia Aluniș, Prot. Jibou

În data de 5 august 2012, Duminica a 9-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Aluniș din Protopopiatul Jibou. Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și Preacucernicul Părinte Protopop Dan Dregan.

La Sfânta Liturghie a participat și un mare număr de credincioși.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, potrivit episcopiasalajului.ro, Preasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia duminicii, Umblarea pe mare – una din minunile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos asupra naturii înconjurătoare, apoi l-a felicitat pe părintele paroh Horea Mureșan la împlinirea a 30 de ani de pastorație în această parohie. La rândul său, Preacucernicul părinte paroh a mulțumit Preasfințitului Petroniu pentru vizită, pentru cuvântul de învățătură și a făgăduit că va înfrumuseța biserica cu o pictură bizantină în frescă, îndemnându-i pe credincioși la această lucrare.

Satul Aluniș este așezat pe Valea Someșului, fiind înconjurat de satele Inău, Horoatul Cehului, Biușa, Benesat, iar peste Someș de satele Cheud și Năpradea. Aici se cunoaște că a existat o biserică mai veche, așezată peste drum de actuala biserică. Actualul lăcaș de cult poartă hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și a fost construită de către preotul paroh de atunci Augustin Podoabă. Biserica are la bază piatră cioplită (fundația), iar pereții sunt din cărămidă arsă. Acoperișul era din țiglă (până în anul 1983 când a fost schimbat cu tablă galvanizată). Biserica are un singur turn-clopotniță. Arhitectura e în stil bizantin, în formă de cruce înscrisă cu două abside și naos pronunțat. Cheltuielile construcției au fost suportate numai de credincioșii satului.

Comentarii Facebook


Știri recente