Liturghie arhierească la Paraclisul „Sfânta Treime” din Craiova

În Duminica Sfântului Ioan Scărarul, a IV-a din Postul Sfintelor Paști, Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul mitropolitan ‘Sfânta Treime’ din Craiova, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia. La finalul slujbei, Întâistătătorul Bisericii din Oltenia a ținut un cuvânt de învățătură.

Zeci de credincioși au participat duminică, 3 aprilie, la slujba Sfintei Liturghii, oficiată la Paraclisul mitropolitan ‘Sfânta Treime’ din Craiova de IPS Mitropolit Irineu, în sobor de preoți și diaconi.

‘Cred, Doamne, ajută necredinței mele!’

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Olteniei le-a tâlcuit credincioșilor prezenți pericopa evanghelică despre vindecarea copilului lunatic (Marcu IX, 17-32). ‘Omul din Evanghelie vine la Domnul Hristos și-L roagă să facă ceva pentru copilul său, care era bolnav și chinuit de un demon. Acesta nu era pe deplin convins de dumnezeirea Mântuitorului și nici nu credea suficient că îl poate vindeca, de aceea spune: ‘De poți face ceva, ajută-ne, fiindu-ți milă de noi’ (v. 22). De asemenea, prin cuvintele: ‘Cred, Doamne, ajută necredinței mele!’ (v. 24), înțelegem că tatăl copilului auzise de minunile pe care le făcea Mântuitorul, însă nu era cu totul convins de ele. Era aproape copleșit de suferință și, cu toate acestea, în inima lui încă mai exista îndoială. De aceea Domnul exclamă: ‘O, neam necredincios! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi mai răbda pe voi?’ (v. 19). Prin aceste cuvinte, Hristos vrea să arate că povara păcatelor lumii este purtată de El, lucru pe care îl vedem la sfârșitul Sfintei Evanghelii, atunci când vorbește despre patimile care îl așteptau la Ierusalim, unde ‘Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor și-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia’ (v. 31). Atât mâhnirea, cât și suferința crucii nu sunt prilejuite de nimic altceva decât de păcatul lumii: ‘El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat. Și noi Îl socoteam pedepsit, bătut și chinuit de Dumnezeu. Dar el fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat’ (Isaia 53, 4-5). De aceea, ori de câte ori Mântuitorul Hristos îl vede pe om în suferință, îl mângâie și-i dă vindecare, pentru că știe uneltirile vrăjmașului diavol care ‘răcnește ca un leu, căutând pe cine să înghită’ (I Petru 5, 8)’, a conchis Înalt Preasfinția Sa.

Tot în cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Adrian Țăpuș a primit Taina Hirotoniei întru diacon pe seama Parohiei Leu II din Protopopiatul Craiova Sud, iar părintele Daniel Piele, preot slujitor la Paraclisul ‘Sfânta Treime’, a fost hirotesit întru duhovnic.

Comentarii Facebook


Știri recente