Liturghie arhierească la noua Catedrală Episcopală din Oradea

În Duminica a douăzeci și doua după Rusalii, 4 noiembrie 2012, sute de credincioși dreptmăritori din metropola de pe malurile Crișului Repede au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în spațiul liturgic deosebit de generos al Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, după cum ne-a precizat Pr. Cristian Rus

Răspunsurile la strană au fost date de către corul „Sfântul Niceta de Remesiana” al Catedralei Episcopale.

În cadrul slujbei, diaconul Mircea Gheorghe Burzo a fost hirotonit preot pe seama Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, devenind al șaptelea preot slujitor al noii Catedrale Episcopale din Oradea, iar tânărul teolog Vasile Nicolae Vesa a fost hirotonit diacon pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din parohia Spinuș, Protopopiatul Marghita. Noul preot hirotonit a primit și hirotesia întru duhovnic.

La această frumoasă prăznuire, Chiriarhul Oradiei a rostit o predică deosebit de bogată și plină de semnificații, în care a scos în evidență învățăturile sfinte ce ne sunt puse înainte prin pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, îndeosebi practicarea virtuții milosteniei:

„Această pericopă evanghelică ne descoperă lumea de dincolo, a veșniciei, ca pe o lume în care Dumnezeu răsplătește omului după felul în care a trăit în lumea aceasta, pământească.”

„Dacă vrem să petrecem în veșnicie împreună cu Dumnezeu, dacă vrem să ajungem, în viața veșnică, în locul unde a ajuns săracul Lazăr, în sânul lui Avraam, trebuie ca în această viață să îi ajutăm pe semenii noștri săraci, să împărțim din ceea ce avem celor lipsiți și bolnavi, să fim milostivi. Iar acest ajutor al nostru să îl facem cu discreție, nu lăudându-ne cât și cum am ajutat pe ceilalți, ci făcând în așa fel încât să fie tot mai puțini oameni săraci, și așa vom avea mângâiere sufletească și nădejde mare la mântuire.”

„Iar după ce am ajutat, după putere, pe săracii pe care îi vedem în jurul nostru, să îi ajutăm și pe săracii mai de departe, așa cum, din timpurile străvechi ale Bisericii, comunitățile mai bogate le ajutau pe cele mai sărace, făcându-se colecte pentru săraci, ce se trimiteau acolo unde era nevoie mai mare.”

„Ajutorarea săracilor niciodată nu s-a oprit în Biserică. Și în zilele noastre, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, anual, în Duminica Ortodoxiei, se face colecta pentru Fondul Central Misionar, la care se adaugă alte colecte, ori de câte ori este nevoie, pentru ajutorarea sărmanilor. În curând, odată cu începerea Postului Nașterii Domnului din acest an, și până la măritul praznic al Nașterii Fiului lui Dumnezeu, în toate bisericile catedrale, parohiale și mănăstirești din cuprinsul Patriarhiei Române, va începe o colectă specială de bani, alimente, haine și medicamente, fiind chemați cu toții ca, din ceea ce avem, să adunăm și să oferim celor aflați în suferință, celor bătrâni și bolnavi.”

La final, Chiriarhul Oradiei a felicitat pe cei doi noi slujitori hirotoniți și le-a urat mult succes în misiunea preoțească, tânărul hirotonit diacon urmând a intra în treapta preoției de praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

„Vă dorim, tuturor, multe bucurii, multe împliniri, har, putere și ajutor de la Dumnezeu, credință tare și nestrămutată, și bucuria de a mărturisi credința creștină ortodoxă aici, la marginea dinspre apus a neamului românesc și, totodată, granița occidentală a Ortodoxiei universale.”

Comentarii Facebook


Știri recente