Liturghie arhierească la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian

Duminică, 12 august, începând cu ora 8:00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea ‘Sfântul Ioan Casian’, informează Biroul de comunicare al eparhiei. Mănăstirea ‘Sfântul Ioan Casian’ s-a ridicat în anul 2001, fiind situată la 11 kilometri de localitatea Mihail Kogălniceanu.

Biserica cu hramurile ‘Sfântul Ioan Casian’ și ‘Sfinții Mucenici Brâncoveni’ este construită din piatră albă, calcaroasă, specifică zonei. Alături de biserică, complexul monahal mai deține și două corpuri administrative. Așezământul monahal este situat în apropierea peșterii în care au sihăstrit, în secolul al IV-lea, Sfântul Ioan Casian și Sfântul Gherman, peșteră care mai păstrează urmele trecerii a nenumărați monahi care s-au rugat între stâncile Dobrogei.

Comentarii Facebook


Știri recente