Liturghie arhierească la Mănăstirea Comana în ziua sărbătorii Sfântul Ierarh Ambrozie al Mediolanului

În ziua sărbătoririi Sfântul Ierarh Ambrozie al Mediolanului, ieri, 7 decembrie, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi, de părinți consilieri de la centrul eparhial, de părinții protopopi și de părinții stareți ai mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei Giurgiului, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Mănăstirii Comana, cu ocazia zilei sale onomastice. În cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Eparhiei Giurgiului a hirotonit întru diacon pe teologul Cruțu Cristian pe seama Parohiei Gorneni, Protopopiatul Mihăilești. De asemenea, pentru activitatea deosebită desfășurată în plan pastoral-misionar și cultural, Preasfinția Sa a acordat distincția de iconom stavrofor părintelui Tudor Georgian Bogdan, Secretar eparhial, informează episcopiagiurgiului.ro.

În cuvântul de învățătură adresat numeroșilor credincioși prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre viața pilduitoare a Sfântului Ambrozie, Episcopul Mediolanului, considerat în Apus drept o personalitate a vieții ecleziale la fel de importantă precum Sfântul Vasile cel Mare în Răsărit. Cultivat, distins, mereu capabil să discute la cel mai înalt nivel cu conducătorii vremii, intransigent față de încercările „diplomatice’ ale ereticilor pentru recunoaștere, Sfântul Ambrozie nu s-a remarcat doar ca păstor de suflete. Talentul său diplomatic și oratoric l-a recomandat drept un episcop cu totul deosebit, în stare să se adapteze la desele schimbări ale mediului economic și social al vremii sale. Prin viața personală pilduitoare, prin pregătirea și înțelepciunea sa, a reușit să influențeze și să călăuzească toate sectoarele vieții publice din vremea celor trei împărați: Grațian, Valentinian și Teodosie, al căror sfetnic a fost tot timpul, a încheiat Preasfinția Sa.

În bucuria și lumina acestui moment aniversar, la finalul Sfintei Liturghii a avut loc lansarea Albumului „Un deceniu de slujire arhierească’, apărut la Editura Episcopiei Giurgiului, cu prilejul împlinirii a zece ani de aleasă slujire în treapta arhieriei a Întâistătătorului Eparhiei Giurgiului. În paginile acestei lucrări au fost adunate cuvinte, imagini sugestive, dar și mărturii despre bogăția activităților desfășurate de către Preasfinția Sa în acest deceniu de slujire arhierească.

De asemenea, a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru părintele Nicodim Stoica, duhovnicul Mănăstirii Pissiota din jud. Prahova, care, între anii 1993-1999, a viețuit la Mănăstirea Comana din jud. Giurgiu, unde a fost hirotonit preot și duhovnic.

Comentarii Facebook


Știri recente