Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romnanților, a săvârșit în Duminca a VIII-a după Rusalii Sfânta Liturghie la Mănăstirea Căluiu, după cum ne informează episcopiaslatinei.ro.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat că minunea înmulțirii pâinilor este una definitorie pentru falsa așteptare a creștinului contemporan, de la Ortodoxie, care pare a nu-i satisface îndeajuns căutările sale imediate: ‘Toată lumea se bucura de minune, pentru că a mâncat și s-a săturat, iar Hristos era trist! Atunci, El le-a adresat cuvintele acestea dojenitoare: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat (In. 6, 26). Ce a vrut să spună Hristos, oare? Mântuitorul le dă pe față „adevăratul lor entuziasm”: Îl căutau nu pentru că au înțeles că aveau de-a face cu Mesia Dumnezeu, ci pentru că le-a dat să mănânce gratuit pâinea pe care îndeobște trebuiau să și-o câștige „în sudoarea feței” (Fc. 3, 19). Contemporanii lui Hristos n-au putut să „vadă” până acolo unde țintea de fapt Domnul ─ și anume că au de-a face cu Mesia Hristos, Care a venit pentru mântuirea, schimbarea, pocăința și înțelepțirea lor ─, ci au rămas „blocați” aici, la cele materiale, bucurându-se că au mâncat și s-au săturat…”
Mănăstirea Căluiu
Prima atestare documentară a mânăstirii face referire la lucrările de zidire începute în anul 1515, în timpul domniei Voievodului Neagoe Basarab (1512-1521), ctitori fiind Vlad Banul (bunicul celor trei frați Buzești), Dumitru Pîrcălabul și Balica Spătarul. Lucrările de zidire au fost reluate către sfârșitul secolului al XVI-lea de către frații Buzești − Radu Clucerul, Preda Banul și Stroe Stolnicul −, finalizându-se la 8 iunie 1588, după cum reiese din pisania dăltuită în piatră.
În pisania din naos, restaurată la 1834, se precizează că până în anul 1594 au fost construite „și zidurile curții, casele și o clopotniță” – alta decât cea care se păstrează astăzi – în care se aflau clopotele dăruite de Radu Buzescu la 1588. Ulterior, bisericii i s-a adăugat un pridvor cu arcade laterale în jurul anului 1610, dărâmat însă în 1859, din cauza degradărilor suferite.
De-a lungul veacurilor, Mânăstirea Căluiu a fost folosită ca necropolă a familiei Buzeștilor.
