Liturghie arhierească la Centrul de zi pentru persoanele afectate de scleroză multiplă „Acoperământul Maicii Domnului” din Oradea

Astăzi, 3 octombrie 2009, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va săvârși Sfânta Liturghie în cadrul Centrului de zi pentru persoane afectate de scleroză multiplă „Acoperământul Maicii Domnului” din Oradea, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei. Așezământul a fost fondat în anul 1994 de către Domnul Profesor Universitar Petru Mihancea și Domnul Marcel Morar, pentru recuperarea și reabilitarea persoanelor afectate de scleroză multiplă. Începând din toamna acestui an, acest Centru va trece sub administrarea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, respectiv a sectorului social și filantropic. După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa va oficia sfințirea întregului complex și va participa la o agapă festivă, împreună cu persoanele care efectuează tratamente aici și cu toți angajații Centrului de zi.

În momentul de față, Centrul are în evidență peste 300 de persoane afectate de scleroză multiplă, din Oradea și din județul Bihor, dintre care 30 beneficiază de tratamente de recuperare și reabilitare, realizate prin kinetoterapie, fizioterapie, terapie ocupațională, informare, consiliere și activități de socializare, angajații Centrului fiind absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, specializarea Asistență socială. În anul următor, pentru creșterea calității serviciilor, sunt prevăzute lucrări de reabilitare și extindere, realizate din fonduri structurale europene.

Comentarii Facebook


Știri recente