Liturghie Arhierească la Catedrala din Făgăraș

Astăzi, 18 martie, la Catedrala din Făgăraș a fost săvârșită Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. La slujba arhierească de astăzi au participat toți preoții din Protopopiatul Făgăraș.

Înaltpreasfinția sa a oferit mai multe informații pentru TRINITAS TV: „Sunt slujitori ai Altarului și au o deosebită responsabilitate în fața lui Dumnezeu pentru credincioșii pe care îi spovedesc ei și să-și descarce și ei povara luată și de la alții și păcatele lor, în așa fel încât să se împlinească după această pregătire comuniunea deplină prin împărtășirea tuturor la Sfântul Altar de către ierarhul locului”.

A devenit deja o tradiție ca, într-una din zilele Postului Sfintelor Paști, toți preoții din protopopiatul Făgăraș să se întâlnească la aceeași Sfântă Liturghie și să se împărtășească.

Sfânta Liturghie a fost oficiată la subsolul noii Catedrale din Municipiul Făgăraș.

Comentarii Facebook


Știri recente