Duminică, 30 noiembrie a.c., de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, la Biserica „Sfântul Antonie” de la Curtea Veche, din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Vincențiu Ploieșteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, împreună cu Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscop de Sevastia, din Patriarhia Ierusalimului, alături de preoții slujitori ai parohiei și de numeroși credincioși. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Vincențiu a ținut un cuvânt de învățătură, iar, mai apoi, la momentul Chinonicului, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscop de Sevastia, a adresat un cuvânt tuturor celor prezenți. Preasfințitul Vincențiu Ploieșteanul a oferit Arhiepiscopului de Sevastia, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, un engolpion și o cruce. Înaltpreasfințitul Teodosie a elogiat personalitatea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mulțumindu-i pentru acest dar. Arhiepiscopul de Sevastia a vorbit apoi despre Locurile Sfinte de la Ierusalim, dar și despre Sfântul Apostol Andrei, felicitându-i pe toți cei care poartă numele marelui apostol și, în același timp, s-a referit la modul în care creștinii sunt așteptați și primiți la Locurile Sfinte de la Ierusalim, îndemnându-i pe toți să vină în Țara Sfântă și să se închine la Mormântul Domnului. A fost un moment emoționant la Curtea Veche, făcându-se astfel o legătură peste timp cu sutele de ierarhi care au venit în decursul timpului la această biserică, din Patriarhia Ierusalimului.
Biserica „Sfântul Antonie” – Curtea Veche, din București, monument istoric, a fost zidită de voievodul Mircea Ciobanul, probabil în a doua domnie, ca Biserică Domnească, pe zidurile fostei biserici înălțate inițial de Mircea cel Bătrân. După incendiul din 23 martie 1847, pictura a fost refăcută de profesorul C. Lecca, iar după ce lucrările de restaurare au fost încheiate, la 22 martie 1852 mitropolitul Nifon a oficiat slujba târnosirii bisericii și tot atunci a fost adăugat, pe lângă primul hram, „Bunavestire”, și cel de-al doilea, „Sfântul Antonie cel Mare”.
( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 280/ 2 decembrie 2008)