Liturghie arhierească în Parohia Timișoara-Mehala

Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost prezent duminică, 13 noiembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Timișoara-Mehala, Protopopiatul Timișoara I, după cum informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul ‘Înălțarea Domnului’, alături de un sobor de preoți și diaconi și în prezența unui număr mare de credincioși.

În cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotonit în treapta diaconiei pe seama bisericii pe teologul Ioan Laurențiu Bagiu, iar pr. Andrei Lehaci, slujitor al parohiei, a fost hirotesit întru duhovnic. În cuvântul de învățătură, ierarhul a precizat importanța slujirii aproapelui, ca fiind o condiție de intrare în Împărăția lui Dumnezeu. Preasfințitul Paisie Lugojanul a adresat îndemnuri duhovnicești clericilor și credincioșilor parohiei pentru perioada Postului Crăciunului, precum și binecuvântarea Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului.

‘Să ne ajute Bunul Dumnezeu să împlinim cu toții această poruncă a iubirii aproapelui, desprinsă din pericopa evanghelică de astăzi, iar perioada următoare a Postului Nașterii Domnului să reprezinte un urcuș duhovnicesc pentru fiecare dintre noi. Vă îndemn să aveți parte de aleasă bucurie din acest post, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prin participarea activă la viața Bisericii și prin înmulțirea faptelor bune’, a precizat Preasfinția Sa.

În finalul slujbei, pr. paroh Sebastian Ardelean a mulțumit ierarhului pentru prezență, precum și pentru purtarea de grijă față de credincioșii Parohiei Timișoara-Mehala.

Comentarii Facebook


Știri recente