Liturghie arhierească în Parohia Cărăsău, din Episcopia Oradiei

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla duminică, 16 ianuarie, în vizită pastorală în mijlocul preoților și credincioșilor din cadrul Protopopiatului Tinca, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa va săvârși Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de preoți și diaconi, în biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia Cărăsău. În cadrul slujbei, tânărul teolog Nicolae Romică Abrudan, va fi hirotonit întru diacon, urmând ca, după hirotonia în treapta preoției, să slujească ca preot misionar în Protopopiatul Tinca.

Biserica din Cărăsău a fost construită în anul 1953, pe vechiul amplasament al unei biserici de lemn, iar începând cu anul 2010, prin purtarea de grijă a părintelui paroh, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului și Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia și jertfelnicia bunilor credincioși, au fost demarate ample lucrări de renovare și restaurare a sfântului lăcaș și a casei parohiale.

Comentarii Facebook


Știri recente