Liturghie arhierească în orașul Balș din județul Olt

Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a săvârșit duminică, 18 septembrie, slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia Vârtina din orașul Balș, județul Olt, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte a ținut un cuvânt de învățătură, în care a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală: „Crucea noastră, pe care nu o vedem, nu este croită și împletită numai din bucurii, ci este presărată și cu neîmpliniri și cu suferință, cu lucruri neplăcute sau cu nedreptăți din partea oamenilor. Toate aceste lucruri la un loc însumează crucea pe care o avem de dus fiecare dintre noi. Prin urmare, dacă voiește cineva să-I urmeze lui Hristos, trebuie să-și ia această cruce, adică viața lui așa cum este, cu bune și cu rele, și să o pună în slujba Lui. În lumea aceasta avem bucurii, însă avem și eșecuri. De aceea trebuie să ne primim crucea așa cum este ea și să luptăm pentru a o duce mai departe. Nu trebuie să ne lepădăm credința sau să ne-o pierdem, orice fel de greutăți s-ar abate asupra noastră. Trebuie să urmăm întotdeauna lui Hristos și să-I dăm slava lui Dumnezeu pentru darurile pe care le avem”.

După slujbă, PS Sebastian a acordat mai multe gramate de mulțumire celor care au contribuit la restaurarea și înfrumusețarea sfântului lăcaș.

Ample lucrări de reparare și consolidare

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Balș a fost construită în anul 1863, având ca ctitori pe Ștefan și Rada Tofilescu, împreună cu fiii Nasta și Ioniță. Ea a devenit biserică parohială abia în anul 1931, primul preot paroh fiind Lucian Celăreanu. De-a lungul timpului, biserica a fost reparată în mai multe rânduri. În anul 1992, cu sprijinul enoriașilor din parohie, preotul Gheorghe Buznă a reușit să ducă la bun sfârșit o amplă campanie de consolidare și refacere a picturii. Sfântul lăcaș a fost resfințit pe 12 septembrie 1993, de Înalt Preasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Comentarii Facebook


Știri recente