Liturghie arhierească în Cehu Silvaniei

Credincioșii din Parohia Cehu Silvaniei au prăznuit cu mare bucurie duhovnicească ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, hramul Bisericii lor.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, alături de un sobor de preoți și diaconi, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.

În cuvântul de învățătură pe care l-a rostit cu acest prilej, Preasfințitul Petroniu a arătat importanța sfinților îngeri pentru fiecare creștin în parte, dar și pentru comunități, menționând faptul că Sfânta Scriptură ne arată existența unui înger păzitor pentru țări ca Grecia sau Persia. În acest context Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt nu numai protectori ai bisericii din Cehu Silvaniei, ci și ai întregului oraș. Mai departe, ierarhul a evidențiat faptul că numai trei îngeri sunt pomeniți cu numele în Biblie: Mihail, Gavriil și Rafail, precum și legătura deosebită între îngeri și Dumnezeu.

‘Îngerii au acest rol de a fi mesageri. Uneori apar în vis, alteori apar aievea, însă ei nu apar niciodată decât la persoanele curate din punct de vedere spiritual. Nu poate să apară un înger sau un sfânt în vedenie unui om păcătos, pentru că acesta, prin faptele lui, se îndepărtează de la fața lui Dumnezeu. Păcatul corupe, nu se pierde niciodată chipul lui Dumnezeu din om, oricât ar fi acesta de păcătos, însă se întunecă, se șterge’, a arătat PS Petroniu. ‘Ce este important să învățăm noi de la îngeri? Asemenea oamenilor, și îngerii au fost supuși ispitelor. Acest lucru s-a întâmplat atunci când o parte dintre ei s-au răzvrătit, conduși de Lucifer, împotriva lui Dumnezeu, devenind din îngeri de lumină îngeri întunecați sau diavoli. Însă ceilalți au luptat cu acești îngeri și au rămas stabili în bine’, a mai arătat PS Petroniu, care i-a îndemnat pe credincioși să rămână ancorați în credință și în fapte bune.

Biserica, sfințită în 1959

În încheierea cuvântului său, PS Petroniu a mulțumit credincioșilor din Cehu Silvaniei pentru colecta făcută pentru noul sediu al Episcopiei Sălajului. ‘Am început de două luni lucrările, sperăm ca, în câțiva ani, să le încheiem și, de aceea, vă mulțumesc în mod deosebit pentru că ați răspuns pozitiv la apelul nostru’, a spus PS Petroniu. Cuvinte de mulțumire adresate ierarhului și credincioșilor participanți au fost rostite în încheiere de părintele paroh.

Orașul Cehu Silvaniei, al patrulea ca importanță în Sălaj, este situat la intersecția județelor Sălaj, Maramureș și Satu Mare și are aproximativ 6.000 de locuitori, proporția fiind de 30% români și 70% maghiari.

Lucrările la biserică au fost începute în 1935, de primul paroh al Cehului Silvaniei, pr. Ilie Călăuz. Sfințirea bisericii s-a făcut în 1959 de Preasfințitul Valerian Zaharia, Episcopul Oradiei. Alte lucrări au fost făcute de-a lungul timpului sub păstorirea preoților Mihai Tostogan și Ștefan Vădeanu și binecuvântate de Preasfințitul Vasile Coman, Episcopul Oradiei, la 14 octombrie 1984. Lucrările ulterioare, efectuate sub păstorirea actualului paroh, au fost binecuvântate de Preasfințitul Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, în 18 septembrie 2005.

Sfințirea troiței din strada Poiana

După încheierea Sfintei Liturghii, PS Petroniu, împreună cu soborul de preoți și diaconi s-au deplasat la biserica din lemn de pe strada Poiana, unde a fost sfințită o troiță de lemn, donată de familia Viorica Covaciu și Corneliu și Floare Joița, din Barcelona, și executată în stil maramureșan de sculptorul Vasile Coț din Cehu Silvaniei. Și aici, ierarhul Sălajului a adresat cuvinte de apreciere la adresa credincioșilor, iar preotul paroh a adus mulțumiri tuturor. Biserica din lemn de pe strada Poiana a fost construită între anii 2006 și 2009 și este ctitorită de Ștefan Poienaru din Fetești (județul Ialomița), fiu al locului, și destinată celor 20 de familii de aici, care, din cauza distanței de aproximativ patru kilometri până la biserica din centrul orașului, ajungeau foarte greu la serviciile religioase. Târnosirea bisericii a fost oficiată de PS Petroniu, la 8 iunie 2009.

Comentarii Facebook


Știri recente