Liturghie arhierească în cartierul Zamca din Suceava

Înalt Preasfințitul Pimen și PS Meletie din Ucraina vor sluji, pe 2 septembrie 2012, în mijlocul comunității ucrainene din Cetatea Sucevei. Slujba arhierească este prilejuită de împlinirea a zece ani de când această parohie misionară a fost înființată, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Parohia ucraineană misionară ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din municipiul Suceava va serba duminică, 2 septembrie 2012, zece ani de când a fost înființată. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și de PS Meletie, Episcopul Hotinului (Ucraina). ‘Programul liturgic va începe sâmbătă, 1 septembrie, cu slujba Privegherii, iar duminică, pe 2 septembrie, se vor sluji Ceasurile și Acatistul Mântuitorului Hristos. La ora 9:15 îi vom întâmpina pe IPS Pimen și pe PS Meletie, iar la 9:30 va începe Sfânta Liturghie. La final va fi sfințită o troiță care a fost ridicată de comunitatea ucraineană în cinstea eroilor români și ucraineni căzuți pe toate câmpurile de luptă în cele două războaie mondiale’, a spus pr. Mihai Maghiar, de la parohia ucraineană misionară ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din municipiul Suceava.

Parohia ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ a comunității ucrainene din Suceava și-a început activitatea în anul 2002, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Pimen, sub ascultarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului de pe 8 septembrie 2002 comunitatea ucraineană s-a reunit pentru a asista la Sfânta Liturghie oficiată în paraclisul Mănăstirii ‘Sfântul Ioan cel Nou’ din Suceava. În anul 2007, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dar și al credincioșilor ucraineni și români s-a construit un lăcaș de închinăciune în cartierul sucevean Zamca.

‘După ce biserica a fost sfințită de către IPS Pimen, sfintele slujbe pentru comunitatea ucraineană au fost oficiate în această biserică. În primăvara anului 2008 au fost demarate lucrările de construcție la pridvorul sfântului lăcaș, iar în naos au fost realizate mai multe îmbunătățiri. Am fost sprijiniți de Primăria municipiului Suceava și de Secretariatul de Stat pentru Culte. În prezent suntem aproape de finalul lucrărilor de înfrumusețare propuse. Din anul 2010, în cadrul parohiei noastre funcționează o școală duminicală pentru copiii comunității ucrainene. În cadrul acestei școli, copiii învață limba ucraineană și află mai multe lucruri despre datinile și obiceiurile noastre. De asemenea, încercăm să-i apropiem de biserică prin faptul că oferă răspunsurile liturgice la strană’, a spus pr. Mihai Maghiar.

Comentarii Facebook


Știri recente