În ziua sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, va săvârși Sfânta Liturghie arhierească în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Grindu, protopopiatul Niculițel cu prilejul zilei hramului, informează episcopiatulcii.ro.
Tot cu această ocazie Preasfinția Sa va săvârși și o slujbă de pomenire a celor care au pierit în apele Dunării în urma accidentului de pe nava Mogoșoaia, în urma unei coliziuni cu convoiul de barje Petar-Karamincev aflat sub pavilionul bulgar. Aceasta a fost cea mai mare catastrofă din istoria navigației românești în anul 1989 unde au pierit 215 oameni.
Anul trecut cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la tragicul eveniment, Preasfinția Sa Visarion a binecuvântat noul monument, adevărată operă de artă în bronz, semnat de sculptorul Mihai Buculei reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul.