Liturghia Darurilor mai înainte sfințite anticipează Învierea

Istoria apariției Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite este una foarte interesantă și începe în perioada de înflorire a monahismului, cu elemente foarte simple, în practica mănăstirilor din zona Ierusalimului, fiind extinsă apoi și în mănăstirile egiptene sau capadociene.

Despre apariția Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite și forma ei de început, despre elementele care o deosebesc de celelalte două Liturghii ale Bisericii Ortodoxe și despre motivele pentru care nu este considerată o Liturghie deplină, despre caracterul ei baptismal și despre modul cum anticipează Învierea, am vorbit cu pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași.

Părinte decan, unde ar fi începuturile săvârșirii acestei slujbe speciale din perioada Postului Mare?

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite este, într-adevăr, una dintre slujbele speciale din Biserica Ortodoxă. Specială, pe de o parte, pentru faptul că are o structură aparte față de alte slujbe, nefiind o liturghie în sensul deplin al cuvântului, dar și pentru că se oficiază doar în perioada Postului Mare. Istoria acestei slujbe este foarte interesantă și începe în perioada de înflorire a monahismului, cu elemente foarte simple, și se finalizează către sfârșitul secolului al XV-lea. Cum apare această slujbă? În practica mănăstirilor din zona Ierusalimului, extinsă apoi și în mănăstirile egiptene sau capadociene, exista obiceiul ca, în timpul Postului Mare, monahii să se retragă în singurătate, în adâncul pustiului. Era o perioadă de tăcere adâncă, monahii evitând întâlnirea cu orice persoană și chiar cu frații din aceeași mănăstire, dedicându-se total comuniunii cu Dumnezeu prin rugăciune. În mănăstire rămânea, în multe cazuri, doar o singură persoană, ce asigura permanența și paza mănăstirii.

Din rânduiala simplă de la început nu lipsea niciodată Crezul

De ce se numesc ‘daruri mai înainte sfințite’?

Monahii aceștia care se retrăgeau în pustiu obișnuiau să ia cu ei hrană foarte puțină, hrană uscată de obicei, câteva pâini și semințe, pe care le consumau pentru a se întări cât de cât fizic după ajunare. În același timp, luau cu ei și împărtășania din mănăstiri, pentru ca, în momentele de slăbiciune sau după multa osteneală duhovnicească, să se împărtășească și să se întărească duhovnicește și trupește. Atunci când se împărtășeau, rosteau o rânduială simplă de rugăciune, după râvna și priceperea fiecăruia, dar din care nu lipsea niciodată Crezul, adică exprimarea comuniunii în credință cu Biserica de pretutindeni. Această rânduială simplă de rugăciune este sâmburele primar din care s-a dezvoltat apoi ceea ce numim astăzi rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, adică a darurilor pe care monahii le luau cu ei din mănăstiri în momentul în care mergeau în pustiu.

La începuturile săvârșirii aceste Liturghii se spune că a stat și dorința Bisericii de a veni în întâmpinarea credincioșilor care doreau să se împărtășească după ajunarea de peste zi.

Da, și trebuie să luăm în calcul faptul că perioada de început a acestei slujbe se manifesta într-o societate prin excelență agrară. Biserica, dorind să răspundă nevoilor acestor credincioși evlavioși, a luat obiceiul de a păstra din împărtășania de la Liturghia duminicală pentru zilele de peste săptămână din Postul Mare, în care, potrivit rânduielilor canonice, nu se săvârșea Liturghia plină. Astfel, păstrându-se din împărtășania de duminică, credincioșii se puteau împărtăși, după ajunarea și după munca de peste zi la câmp, în cadrul unui ritual de rugăciune foarte simplu la început, numit ‘împărtășirea cu mai înainte sfințitele’.

O Liturghie care anticipează Învierea

De ce este numită Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, dacă nu este, practic, o Liturghie deplină?

Nu este o Liturghie deplină pentru că nu are epicleză, nu se face rugăciunea de invocare spre sfințirea darurilor de pâine și de vin, ci am putea-o numi o rânduială solemnă de împărtășire a credincioșilor în zilele de peste săptămână din timpul Postului cel Mare. În forma de astăzi, este o rânduială elaborată, ce conține elemente din slujba Vecerniei și cea a Sfintei Liturghii. A preluat elemente din cele două slujbe, pe de o parte, pentru că se oficia la orele serii, deci cam la orele Vecerniei din prezent, și pentru că era o slujbă de împărtășire a credincioșilor, a preluat și elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Pe parcursul formării ei, proces ce a durat până către secolul al XV-lea – sigur, elemente nesemnificative i s-au adăugat după sfârșitul primului mileniu -, slujba aceasta a fost una specială și în perioada catehumenatului, când cei care urmau să fie botezați în noaptea Sfintelor Paști erau angajați într-un proces foarte intens de pregătire, în vederea primirii botezului. Dacă privim slujbele din timpul Postului Mare, vom vedea că întâlnim o mulțime de texte biblice, în special din Vechiul Testament, care nu aveau alt scop decât acela de a-i învăța pe candidații la botez Sfânta Scriptură. Slujbele erau, așadar, și un fel de ore de curs. Din această perspectivă, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite nu este, cum spuneam, doar o slujbă de împărtășire solemnă a credincioșilor, ci și o slujbă cu caracter baptismal, caracter ce s-a păstrat până astăzi, rugăciunile și ecteniile din cadrul ei fiind o mărturie în acest sens. Pe de altă parte, săvârșirea acestei slujbe la orele serii are și o notă accentuat penitențială, ceea ce înseamnă că este și o slujbă care ne ajută să ne înnoim botezul prin pocăință. De altfel, toată perioada Postului Mare este una de înnoire a botezului prin pocăință.

De asemenea, trebuie să mai spunem că slujba aceasta este una care anticipează Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Într-un ritual pe care îl găsim la jumătatea acestei Sfinte Liturghii, numit ritualul Luminii, preotul zice către credincioșii prezenți la slujbă: ‘Lumina lui Hristos luminează tuturor’. Deci prin elementele care o compun, prin ectenia și rugăciunile pentru cei care se pregătesc pentru botez și ritualul luminii, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite este o slujbă care anticipează Paștele, o slujbă cu caracter baptismal, o slujbă de înnoire a botezului și o rânduială solemnă de împărtășire a credincioșilor. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 02.03. 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente