Lex orandi – lex credendi

Tradiția bisericească este dinamică. Aceasta nu cuprinde doar texte legislative formate din paragrafe bine delimitate, ci și multe obiceiuri transmise de-a lungul veacurilor prin tăcerea înaintașilor. Nu doar Simbolul de Credință, ci și rugăciunile Sfintelor Taine aparțin unei Tradiții care nu întotdeauna a dăruit texte scrise și norme explicative. Deseori, doar ochii sufletești au deosebit ce este bun de ce este rău, fără a avea argumente științifice la bază.

În partea a doua a tratatului său Despre Sfântul Duh, Sfântul Vasile cel Mare detaliază care sunt predecesorii și obiceiurile nescrise ale Tradiției pe care își bazează argumentarea, oferind astfel una dintre primele apărări ale moștenirii patristice de până la el.

Critica inovațiilor

Înainte de a preciza în amănunt sursele gândirii sale, Sfântul Vasile cel Mare a criticat foarte aspru manifestările inovative ale unor creștini care considerau că astfel își slujesc Biserica de care aparțineau. Astfel, ei afirmau că nu este corect să se spună Fiul este slăvit ‘cu’ Tatăl, ci ‘prin’ Tatăl încercând să excludă astfel din start posibilitatea ca Fiul să fie egal cu Tatăl. Sfântul Vasile, însă, este foarte categoric în privința acestui tip de inovații: ‘Pe când expresia ‘cu care’ este proprie celor care aduc laudă, expresia ‘prin care’ este proprie celor care mulțumesc. Este minciună acea afirmație că expresia ‘cu care’ nu este folosită de cei cu bună credință, pentru că toți aceia, de la sat sau de la oraș, care pentru statornicia moravurilor au preferat noutății mărturia antichității și au păstrat nealterată Tradiția Părinților se folosesc de această expresie. Însă aceștia, care s-au săturat de cele obișnuite, care se ridică împotriva celor vechi ca împotriva unor lucruri învechite, aceștia sunt cei care acceptă inovațiile. (…) Poți, așadar, și acum să vezi că mulți dintre săteni încă și acum folosesc expresia în sensul vechi, pe când la acești comedianți, dibaci în luptele de cuvinte, vorbele poartă stigmatul noii înțelepciuni’ (Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, în: col. PSB, vol. 12, trad. de pr. Constantin Cornițescu și pr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, 1988, p. 31). Sfântul Vasile cel Mare critică această manifestare inovativă care are pretenția de a reprezenta adevăratul sens al Tradiției. Atâta vreme cât un lucru nu a apărut la Părinții anteriori, nici în Sfânta Scriptură și nici în obiceiurile transmise oral din generație în generație, este foarte periculos să fie adoptat cu singurul amendament că înlătură lucrurile considerate învechite.

Tradiția scrisă și orală

‘Dintre dogmele păstrate în Biserică, pe unele le avem din învățătura scrisă, iar pe altele le-am primit din Tradiția Apostolilor. Ambele forme de transmitere au aceeași putere pentru credință. Și oricine are o inițiere cât de mică în chestiunile bisericești nu va ridica obiecții împotriva acestor afirmații. Fiindcă, dacă am încerca să lăsăm la o parte obiceiurile care n-au temei scris, ca și când nu ar avea mare însemnătate, am greși, păgubind Evanghelia în cele esențiale. De exemplu, ca să amintesc de primul și cel mai obișnuit: ce temei scris au cei care speră în numele Domnului nostru Iisus Hristos să se însemneze cu semnul crucii? Din ce scriere am învățat să ne întoarcem spre răsărit în timpul rugăciunii? Care dintre sfinți ne-a lăsat în scris cuvintele epiclezei care se rostesc în timpul sfințirii pâinii Sfintei Euharistii și a potirului binecuvântării? Nu ne mulțumim cu acele cuvinte pe care le amintește Apostolul și Evanghelia și de aceea înainte și după Euharistie zicem și altele, pentru că știm din învățătura nescrisă că au mare putere în săvârșirea Tainei’ (p.79). Remarcăm că Sfântul Vasile asigură egalitatea dintre Tradiția orală și cea scrisă, pentru că, în vremea respectivă, foarte puține lucruri fuseseră notate în scris. Tradiția orală era predominantă în primele secole creștine și, pe baza acesteia au apărut comentarii și interpretări diverse utilizate astăzi. Și în privința dezvoltării Crezului s-a aplicat practic aceeași regulă. Faptul că avem puține mărturisiri de credință notate în primele veacuri nu ne face să afirmăm că acestea nu existau. Ele existau, dar erau transmise oral tocmai pentru că nu toată lumea avea voie să cunoască lucrurile cuprinse în acestea. În virtutea acestei Tradiții nescrise își clădește argumentarea Sfântul Vasile cel Mare, opinând că, de vreme ce există atâtea obiceiuri fără o acoperire scripturistică prea vastă, este o greșeală să se respingă terminologia pnevmatologică. Aceasta are o acoperire în Tradiția nescrisă a Părinților. ‘Nu-mi va ajunge o zi ca să vorbesc despre învățăturile nescrise ale Bisericii, dar le las pe celelalte. Prin urmare, când există atâtea învățături nescrise, care au atâta însemnătate pentru credință, nu ne vor permite să folosim un cuvânt care ne-a venit de la Părinți, pe care noi l-am găsit menținându-se în virtutea unui obicei quasi-natural, în Bisericile care păstrează dreapta-credință, un cuvânt a cărui rațiune nu este mică și nu puțin contribuie la întărirea credinței?’ (p. 81)

‘Martorii’ Sfântului Vasile cel Mare

Faptul că un anumit aspect inclus în mărturisirea de credință, așa cum este consubstanțialitatea, nu are un corespondent scripturistic direct nu înseamnă că avem de-a face cu o inovație. Aceeași situație se păstrează și în privința dogmei despre Duhul Sfânt. ‘În legătură cu afirmația că slăvirea celor două Persoane ‘împreună cu Duhul’ este nescripturistică și neatestată în operele Sfinților Părinți, spunem aceasta: dacă nimic din cele ce nu au bază scripturistică nu este acceptat, atunci nici această părere să nu fie acceptată, iar dacă multe dintre obiceiuri au prins la noi, fără a avea temei în Scriptură, cu acestea să fie acceptat și acest mod de a slăvi. De altfel, socotesc că faptul de a stărui cineva în tradițiile nescrise este apostolic. ‘Vă laud – zice Apostolul – pentru că totdeauna vă aduceți aminte de mine și țineți tradițiile așa cum vi le-am predat’ (I Cor. 11:2). Și aceasta: ‘Țineți tradițiile pe care le-ați primit fie prin cuvânt, fie prin epistolă’ (II Tes. 2:15). Una dintre aceste tradiții este și cea prezentă. Pe aceasta cei care au formulat-o la început au predat-o, iar cu timpul, folosirea ei s-a lățit, și ea s-a înrădăcinat în Biserici. Oare, dacă – întocmai ca la tribunal – din lipsă de dovezi scrise, v-am aduce o mulțime de martori, nu ne veți da dreptate? Eu așa socotesc, pentru că ‘orice cuvânt adeverit de doi sau trei martori este adevărat’ (Deut. 19:15)’ (p.84). Sfântul Vasile cel Mare vine cu o mulțime de nume patristice în susținerea ideii formulate anterior. Începând cu Sfântul Clement Romanul, continuând cu Irineu al Lyonului, Dionisie al Alexandriei, Origen și încheind cu Iuliu Africanul și Grigorie Taumaturgul, sunt aduse suficiente mărturii din operele lor în favoarea dumnezeirii Duhului Sfânt. În încheiere, Sfântul Vasile cel Mare adaugă: ‘Deci, pentru ce sunt eu învinuit ca inovator de expresii noi, când autori și apărători ai termenului sunt neamuri întregi, orașe, un obicei foarte vechi și bărbați – stâlpi ai Bisericii – care strălucesc prin puterea și cunoașterea pe care le-a hărăzit-o Duhul?’ (p. 88). Cu o argumentație foarte bine închegată, Sfântul Vasile demonstrează astfel că nu este un inovator atunci când afirmă dumnezeirea Duhului Sfânt, chiar dacă aceasta nu este afirmată ca atare în cadrul primului Sinod Ecumenic. Mărturiile scripturistice și patristice stau în sprijinul său. Este una dintre primele lucrări în care apar atât de multe citate patristice, inaugurându-se astfel o nouă etapă: afirmarea moștenirii Tradiției Părinților și uzitarea acesteia împotriva manifestărilor eretice.

Sfântul Vasile cel Mare dovedește deosebirea dintre inovație și creație teologică atunci când diferențiază modificările liturgice și dogmatice efectuate prin bunul plac de cele întemeiate pe Tradiția scrisă și orală a Bisericii. Totodată, el oferă numeroase exemple patristice în sprijinul afirmațiilor sale devenind astfel unul dintre primii autori patristici care se folosește direct de anumite opere ale Părinților anteriori. Înainte de acest moment, citările de acest fel erau pur generale și rareori făceau referire la un autor patristic concret. Astfel, pe baza Tradiției nescrise, venită ca o moștenire tăcută a Părinților anteriori, Sfântul Vasile demonstrează ca fiind validă considerarea Sfântului Duh drept egal în ființă cu Tatăl și cu Fiul. În următoarele materiale vom observa și contribuția Sfântului Atanasie cel Mare legată de pnevmatologia ortodoxă și cum a influențat aceasta lucrările Sinodului II Ecumenic.(Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 07 iulie 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…