Parlamentul turc a adoptat marti o lege controversata care prevede amnistierea a zeci de mii de studenti exmatriculati din universitati din diferite motive, printre care si acela ca au purtat la cursuri imbracaminte specific islamica. Legea a fost criticata de voci care acuza partidul islamist de la putere ca doreste introducerea de masuri populiste, dar reprezentanti ai partidului de guvernamant au precizat ca nu vor accepta reintoarcerea in universitati decat a acelor studenti care vor renunta la piesele de imbracaminte specific mahomedane, asa cum este voalul purtat de femei. Desi este o tara cu o puternica traditie musulmana, Turcia este condusa de un regim laic, iar simbolurile religioase ostentative sunt interzise in institutiile publice si in scoli.
Angajamentul statului față de valorile creștine este foarte important: Ministrul Dezvoltării la Centrul Eparhial Suceava
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, a semnat joi, la Centrul Eparhial din Suceava, contractul de finanțare pentru reabilitarea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou”. Este un angajament al Statului Român față de o…
Școala de vară „Viitorul este pro-viață” ar putea ajunge și în comunitățile locale
Școala de vară „Viitorul este pro-viață”. Studenți s-a încheiat săptămâna trecută la Mănăstirea Caraiman din județul Prahova. Participanții și-au omagiat mentorii, iar aceștia i-au încurajat să organizeze mini-școli de vară pro-viață și în comunitățile locale…
Legende ale fotbalului vor juca un meci caritabil pentru dotarea secției de spital unde este tratată Irene Ecaterina
Asociația Liga Legendelor i-a propus Arhidiaconului Mihail Bucă să organizeze un meci caritabil cu legende ale fotbalului românesc în beneficiul fiicei lui, Irene Ecaterina, tratată împotriva leucemiei la Secția de Oncohematologie Pediatrică a Institutului Clinic…
Episcopul Tulcii la Mănăstirea Văratec: Sfântul Gheorghe Pelerinul ne-a chemat ca să devenim și noi pelerini
Sfântul Gheorghe Pelerinul a fost cinstit miercuri la Mănăstirea Văratec. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. Sfântul Gheorghe se numește și „Pelerinul” deoarece de-a lungul vieții sale a mers, în…
O bazilică descoperită la Marea Galileei ar putea indica locul casei natale a Apostolilor Petru și Andrei
Un mozaic recent descoperit la el-Araj, în nordul Lacului Ghenizaret, arată cea mai probabilă locație a cetății Betsaida Galileei și ar putea indica locul casei natale a Sfinților Apostoli Petru și Andrei. Mozaicul, vechi de…