Laudatio la decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

În aula Mihai Eminescu a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, astăzi, 15 octombrie 2010, a avut loc festivitatea decernării titlului de Doctor Honoris Causa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de către Universitatea ieșeană.

La decernarea titlului de Doctor Honoris Causa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost citit un „Laudatio” de către Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alcătuit de o comisie formată din: Prof. dr. Vasile IȘAN, Rector al Universității « Alexandru Ioan Cuza » din Iași – președinte – , I.P.S. Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Prof. dr. Alexandru ZUB, membru al Academiei Române, I.P.S. Mitropolit NIFON, Arhiepiscop al Târgoviștei și Exarh Patriarhal, Prof.dr. Emilian POPESCU, membru corespondent al Academiei Române, Prof. dr. pr. Viorel SAVA, Decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” – membri, după cum ne informează corespondentul Ziarul Lumina, Constantin Ciofu.

În cele ce urmează vă prezentăm textul „Laudatio”:

LAUDATIO

Preafericirii Sale Dr. Daniel Ciobotea,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a născut în data de 22 iulie 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind cel de-al treilea copil în familia distinsului învățător Alexie și Stela Ciobotea. A urmat școala primară în satul natal (1958-1962), gimnaziul în localitatea Lăpușnic, județul Timiș (1962-1966), iar cursurile liceale în orașul Buziaș și în Municipiul Lugoj, Liceul „Coriolan Brediceanu” (1966-1970). Experiența anilor de liceu a fost decisivă pentru opțiunile viitoare ale formării Preafericirii Sale, datorită competenței profesorilor și, mai ales, datorită entuziasmului cu care aceștia își îndeplineau vocația de dascăli.

După examenul de bacalaureat s-a înscris, prin concurs, la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obține și titlul de licențiat în Teologie, disciplina Noul Testament.

În perioada 1974-1976 a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București sub îndrumarea părintelui profesor Dumitru Stăniloae.

Datorită calităților intelectuale și a dorinței de a-și îmbunătăți cunoștințele teologice, doctorandul de atunci Dan Ilie Ciobotea a obținut o bursă de studii în străinătate, mai întâi pentru doi ani, la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și apoi, pentru alți doi ani, la Facultatea de Teologie Catolică a Universității „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau (Germania). În cadrul pregătirii doctorale la aceste două Universități de prestigiu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a bucurat de îndrumarea unor cunoscuți profesori de teologie protestantă și catolică precum Gerard Siegwalt, André Benoit și Karl Lehmann. Primul doctorat în Teologie l-a obținut, în iunie 1979, la Universitatea din Strasbourg, cu calificativul maxim, în urma susținerii tezei cu titlul: Reflection et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité (424p.). Al doilea doctorat l-a obținut la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București, în octombrie 1980, cu teza: Teologie și spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală.

În referatul de evaluare critică și de prezentare a tezei, Părintele profesor academician Dumitru Stăniloae, remarca următoarele: „prin informația ei bogată, prin maturitatea spirituală ce iradiază din coerența, din înțelegerea, din logica și echilibrul expunerii, lucrarea îl impune pe autor ca pe o speranță luminoasă a teologiei noastre”.

În cadrul ceremoniei academice ce a urmat susținerii tezei, același părinte profesor a spus: „Examenul tezei a dovedit comisiei de examinare că are în fața sa un candidat bine pregătit, bine informat și mai ales pătruns de dorința și râvna de a trăi o viață teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învățătura Bisericii noastre […]”.

Timpul a dovedit că intuiția profesorului de vocație și a părintelui duhovnicesc a avut o dimensiune profetică și a marcat conștiința teologică a tânărului doctor în Teologie Dan Ilie Ciobotea.

După susținerea tezei de doctorat la București, a candidat și obținut un post de profesor la Institutul Ecumenic din Bossey, Geneva (Elveția) pe care l-a onorat cu competență și responsabilitate timp de opt ani (1980-1988), timp în care a fost și profesor asociat la Facultățile de Teologie din Geneva și Freibourg (Elveția). În ultima perioadă a activității profesorale de la Geneva a fost și director adjunct al Institutului Ecumenic din Bossey.

În anul 1987 se va întoarce în țară și va intra în viața monahală, la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț, cu numele Daniel, avându-l ca îndrumător și duhovnic pe Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa. În data de 14 august 1987 a fost hirotonit ierodiacon și în data de 15 august 1987 a devenit ieromonah.

În anul 1988 a fost numit de către Patriarhul Teoctist Consilier Patriarhal, Coordonator al Sectorului „Teologie contemporană și dialog ecumenic”. În același an a devenit conferențiar la catedra de Misiune creștină a Institutului Teologic Universitar din București.

După schimbările petrecute în cadrul societății românești, determinate de evenimentele din decembrie 1989, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost chemat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să-și asume noi responsabilități în cadrul reorganizării activității și misiunii Bisericii într-un nou context istoric și politic.

Astfel, a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și hirotonit arhiereu în data de 4 martie 1990. În luna iunie, același an, a fost ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. În această calitate, în perioada 1990-2007, a desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară, academică, culturală, socială și ecumenică. A reprezentat Biserica Ortodoxă Română în forurile ecumenice mondiale, fiind membru al Comitetului Executiv și Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Geneva, 1991-1998), membru al Prezidiului și Comitetului Central al Conferinței Bisericilor Europene (din 1997) și Vicepreședinte al celei de a II-a Adunare Generală a Conferinței Bisericilor Europene (Graz, 1997).

În luna septembrie 2007, în urma trecerii la Domnul a Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în funcția de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareii Capadociei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În exercitarea slujirii de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a înțeles necesitatea zidirii de noi biserici, restaurarea celor existente, înființarea de așezăminte sociale, medicale, economice, media, și nu în ultimul rând culturale și educaționale. Din cele cu caracter educațional și cultural amintim: Facultatea de Teologie Ortodoxă; Seminariile Teologice de la Iași, Agapia, Botoșani, Dorohoi și Piatra Neamț; Școlile teologice-sanitare post-liceale de la Iași și Piatra Neamț; Centrul Cultural-pastoral de la Durău; Centrul mitropolitan de cercetări T.A.B.O.R. din Iași; Biblioteca „Dumitru Stăniloae”; Institutul social-pastoral: Sf. Nicolae” din Iași; Institutul cultural-misionar Trinitas; Centrul de conservare și restaurare a patrimoniului religios „Resurrectio”.

Evident că, în cadrul acestui moment festiv, nu ne-am propus să facem o evaluare a impactului deosebit, pe care aceste proiecte pastorale și misionare l-a avut în conștiința publică românească, dar mai ales în sufletul credincioșilor Bisericii noastre.

Ceea ce ne-am propus să subliniem este relația specială pe care Preafericirea Sa a avut-o pe timpul slujirii ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei cu Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” și, prin aceasta, cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Primul gând care l-a însoțit la Iași, când a fost ales mitropolit, a fost reînființarea Facultății de Teologie Ortodoxă, care, deși a fost cofondatoare a Universității, a trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe răstigniri.

Prezența unei facultăți de Teologie la Iași, afirma Preafericirea Sa Părintele Patriarh în cuvântul rostit la instalare, „va contribui la apropierea și cooperarea dintre Biserică și Universitate, dintre credință și cultură, atât pe plan național, cât și pe plan ecumenic sau internațional”.

Această mărturisire a devenit, pentru mitropolitul de atunci, program de lucrare efectivă întru care s-a angajat cu întreaga ființă, pătrunsă de modestia și evlavia profundă a spațiului moldav, dar și de rigoarea spirituală, onestitatea intelectuală și entuziasmul creator al personalităților culturale de aici. Așa se face că, la 15 octombrie 1990, într-o atmosferă solemnă, de adâncă bucurie, s-au redeschis porțile noii Facultăți de Teologie.

Dorind să evidențieze importanța și semnificația spirituală a evenimentului, Preafericirea Sa a subliniat, în cuvântul de deschidere oficială a cursurilor, rolul și vocația unei Facultăți de Teologie în mediul universitar. Cunoscând foarte bine activitatea didactică și de cercetare din multe facultăți de Teologie din țară și străinătate, dar și relația lor cu viața liturgică și sacramentală a Bisericii, Preafericitul Părinte Patriarh a sesizat că, în ultimul timp, teologia universitară a devenit mai mult o știință despre Dumnezeu și mai puțin o comuniune în rugăciune cu El. Această mutare de accent în reflecția teologică riscă să submineze din interior vocația specifică pe care învățământul teologic o are în cadrul învățământului universitar. De aceea, fără să conteste caracterul științific al teologiei, Părintele Patriarh afirma că „Teologia este «știință», dar o știință cu totul aparte în spațiul Universității. Ea este știința originii și finalității lumii, susținută de iubirea lui Dumnezeu”. Datorită acestui fapt, „Teologia este știința bucuriei netrecătoare”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel consideră că un teolog nu poate face teologie decât în stare de bucurie. Dar bucuria de a face teologie nu se identifică cu plăcerea sau cu simpla dorință de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Ca în toate științele „bucuria adevărată este bucuria roadelor. Orele multe de laborator pentru oricare savant sunt parte componentă din pregătirea bucuriei pe care o are când realizează ceva. În acest sens Facultatea de Teologie trebuie să aibă în vedere sporirea bucuriei, mai ales în vremea noastră când lumea a pierdut sensul bucuriei. Teologia trebuie să deschidă sufletul omenesc spre Dumnezeu – izvorul bucuriei. Dacă nu suntem conștienți de acest lucru nu vom înțelege lumea căreia trebuie să-i slujim și care este întristată. Să aducem speranță unde e deznădejde; iubire și comuniune unde este dezbinare și ură; demnitate unde demnitatea umană a fost uitată sau desconsiderată”.

Aceste gânduri ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ne dezvăluie intensa sa preocupare pentru formarea unei conștiințe teologice responsabile și deschise creator spre lume. Teologia nu trebuie să fie o sumă de concepte și propoziții învățate mecanic, ci o experiență existențială. De aceea ea trebuie să aibă trei dimensiuni fundamentale: duhovnicească, pastorală și misionară.

Teologia trebuie să aibă o dimensiune duhovnicească

Teologia academică s-a născut în Biserică și a fost călăuzită de credința și experiența duhovnicească a creștinilor. De aceea, la Facultatea de Teologie „cursurile nu vor începe niciodată înainte de a merge Ia biserică, de a face acea «lucrare de laborator» care e întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune. […] Nimeni nu poate învăța pe alții dacă nu cunoaște el însuși ceea ce învață, dacă nu trăiește întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune. Și câtă bucurie nu se află în textele rugăciunilor Bisericii alcătuite de sfinți! Sfinții Părinți spuneau: „Dacă ești teolog roagă-te”. Toate științele au ca obiect de studiu diferite domenii, „dar studiul teologiei este însuși Dumnezeu și iubirea Sa pentru lume. Și Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât în stare de rugăciune, de comuniune cu El”.

Așadar, în concepția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel nu poate exista teologie fără rugăciune. Aceasta face parte integrantă din programul de învățământ și din formarea celor care studiază teologia. Așa cum nu se poate concepe respirație fără aer, la fel nu se poate concepe teologie adevărată fără rugăciune. Rugăciunea reîmprospătează conștiința reflexivă a teologului și pregătește sufletul pentru slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor. Scepticismul modern a făcut tot ce era posibil pentru a diminua importanța rugăciunii și, cu toate acestea, oamenii credincioși găsesc timp să se roage, pentru că rugăciunea corespunde unei necesități spirituale. De aceea, spunea Părintele Patriarh, „se așteaptă astăzi de la teologia ortodoxă să fie și mai mult o teologie a rugăciunii, a experienței duhovnicești pe care au avut-o sfinții. Se așteaptă ca aprofundarea spiritualității ortodoxe să aducă un nou spor efortului ecumenic de refacere a unității creștine, o reînduhovnicire a teologiei europene, care a devenit o știință mai mult cerebrală și mai puțin existențială și duhovnicească”.

Teologia trebuie să aibă o dimensiune pastorală

Reașezarea teologiei academice în orizontul rugăciunii și al experienței duhovnicești are ca scop reînnoirea activității pastorale a Bisericii, pentru a putea răspunde nevoilor urgente ale credincioșilor de astăzi. În acest sens Părintele Patriarh consideră că a fi preot al timpului tău este o cerință impusă de slujirea mântuitoare a Bisericii în contexte și vremuri diferite. De pildă, nu poți fi specialist în teologia secolului IV fără să te preocupe problemele zilelor noastre, nevoia de mântuire și sfințire a creștinilor de azi.

De aceea, teologia în dimensiunea sa pastorală „înseamnă a hrăni spiritual pe om, ținând seama de foamea sa existențială și materială, de suferințele și problemele sale concrete. O teologie pastorală aplică principiile credinței ținând seama de persoane și de situații concrete, diverse și noi. Ea promovează redescoperirea valorii infinite a ființei umane. Teologia este pastorală când se exprimă ca o răspundere sfântă pentru viața și mântuirea fiecărui om”.

Teologia trebuie să aibă o dimensiune misionară

Pentru ca dimensiunea pastorală a teologiei să se poată realiza deplin, trebuie să fie însoțită și de dimensiunea ei misionară. Pentru Preafericitul Părinte Patriarh Daniel aceasta înseamnă, în primul rând, grija de a transmite lumii iubirea lui Hristos. „Secularizarea modernă se manifestă și ca o slăbire a credinței și a vieții spirituale. Mulți dintre oamenii zilelor noastre au uitat rugăciunea sau au pierdut practica ei ritmică. Mulți dintre ei nu sunt necredincioși, dar se roagă foarte puțin sau deloc. Ei nu neagă existența lui Dumnezeu, dar au uitat sau nu știu cum să-L întâlnească în rugăciune. Deci teologia trebuie să ajute pe oameni să poată simți că Dumnezeu îi iubește. Teologia este chemată să ajute fiecare ființă umană care poartă chipul lui Dumnezeu să-și descopere posibilitățile de dialog și comuniune cu Cel al Cărui chip îl poartă, dar și cu semenii, cu ceilalți oameni. În acest sens teologia va fi știința mântuirii oamenilor, deci și a neamului nostru. Teologia în dimensiunea sa misionară este o știință a vindecării sufletelor bolnave de înstrăinare și neîncredere, de lipsa de experiență a prezenței lui Dumnezeu în viața zilnică. Teologia este deci o știință a vindecării de izolare prin promovarea iubirii și întrajutorării frățești, ce derivă din credință. Astfel poporul lui Dumnezeu, obștea credincioșilor, își recapătă legătura cu cerul și armonia sufletească”.

În această gândire a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel descoperim prezența implicită a unui diagnostic al societății românești în ansamblul său, care în perioada comunistă totalitară a fost supusă unor mari frustrări și constrângeri ideologice prin violarea sistematică a drepturilor umane fundamentale. Teologia academică prin cele trei dimensiuni ale sale poate să contribuie la restaurarea și înnoirea societății românești. Ea va reuși acest lucru în măsura în care se va deschide spre marile probleme care frământă azi lumea și „în măsura în care va lua în serios evlavia și rugăciunea poporului, tradiția sa creștină aproape bimilenară. Numai așa va putea aduce ea ceva ziditor pentru Apus și celelalte Biserici creștine. Și vom ști să primim de la ele, cu discernământ, ceea ce e autentic și bun. Deci condiția deschiderii spre universal este adâncirea și fructificarea darurilor noastre proprii…”.

Aceste reflecții teologice, timp de aproape două decenii au rodit frumos în Facultatea de Teologie Ortodoxă și în spațiul universitar ieșean, prin dialogul pe care Preafericirea Sa l-a întreținut cu comunitatea academică ieșeană și oamenii de cultură ai Iașului. Atenția pe care Părintele Patriarh a acordat-o mediului universitar s-a arătat și prin invitarea la Iași a unor personalități teologice și academice de excepție precum: Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului; Prea Fericitul Hristodulos, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade; Eminența Sa Cardinalul Karl Lehmann, Președintele Confederației Episcopilor Romano-Catolici din Germania, care au primit și titlul de Doctor Honoris Causa ai Universității noastre. Prezența lor în comunitatea academică ieșeană a fost și o expresie vizibilă a recunoașterii de care se bucura Preafericitul Părinte Patriarh în mediul bisericesc și universitar, național și european.

Această recunoaștere s-a concretizat, în timp, în numeroase distincții și premii acordate în țară și în străinătate, dintre care amintim:

Doctor Honoris Causa al Universității Catolice „Sacred Heart”, Fairfield, Connecticut, S.U.A. (2003).

– Premiul „Pro Humanitate” acordat de Fundația Europeană pentru Cultură „Pro Europa” (din Freiburg im Breisgau), Berlin, Germania (2002).

Doctor Honoris Causa al Institutului de Teologie Ortodoxă „Saint Serge” din Paris (2009).

– Membru de onoare al Academiei Române, 19 decembrie 2007.

Doctor Honoris Causa al multor Universități din țară: Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași (2006), Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (2008), Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (2008), Universitatea din Oradea (2010) și altele.

Opera teologică a Preafericitului Părinte Patriarh este diversă și cuprinzătoare. Ea abordează temele majore ale teologiei contemporane, promovează dialogul dintre teologie și cultură, în general, dialogul dintre teologie, filozofie și știință, în special. O prezentare mai detaliată a cărților, studiilor și articolelor publicate de Părintele Patriarh se află în mapa de prezentare. Ea se concretizează într-un număr de 13 cărți, dintre care una în limba engleză și una în limba franceză; peste 900 de studii și articole în limba română; 58 de studii și articole în limba franceză; 41 de articole în limba engleză; 22 studii și articole în limba germană; 14 studii și articole apărute în alte limbi (italiană, greacă etc.).

Această operă considerabilă are o deosebită valoare teologică, etică și ecumenică.

a) Din perspectivă teologică, opera Părintelui Patriarh reflectă preocuparea sa permanentă de a păstra unitatea și armonia dintre teologia academică și spiritualitatea eclesială, dintre „fidelitatea față de Tradiție și receptivitatea față de nou, pasiunea pentru misterul Bisericii care se roagă și mărturisește Adevărul integral al vieții și dorința de a sluji și sfinți lumea, pe care Dumnezeu o menține prin iubirea Sa”.

Din această perspectivă, Părintele Patriarh propune o teologie integrală și integratoare, care nu exclude dialogul creator cu filozofia sau științele actuale, dar care-și păstrează dimensiunea sa duhovnicească și eclesială. Teologia europeană contemporană trebuie să evite atât izolarea și marginalizarea, în mediul universitar, cât și dizolvarea unității și identității sale în simple discipline particulare. De aceea, în viziunea Părintelui Patriarh, Teologia, pentru a fi credibilă astăzi, trebuie să plece de la experiența eclesială a credinței care invită: „Gustați și vedeți ce bun este Domnul”.

b) Din perspectivă etică, opera Părintelui Patriarh Daniel este deosebit de relevantă, întrucât tratează provocările majore ale societății contemporane, care afectează profund demnitatea și libertatea persoanelor și comunităților umane, de la curente ideologice, până la manipulări biotehnologice sau mediatice. Pentru a răspunde acestor provocări, Părintele Patriarh propune asumarea conștientă și responsabilă a următoarelor principii etice :

1) Crizei morale și spirituale care se manifestă astăzi în societatea noastră secularizată trebuie să-i răspundem prin sfințenia vieții în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii.

2) Individualismului, narcisismului și autosuficienței societății secularizate trebuie să-i răspundem prin intensificarea vieții spirituale în comunitatea locală eclesială.

3) Crizei ecologice actuale trebuie să-i răspundem prin afirmarea caracterului sacramental al creației. Întreaga creație este « sacrament » al comuniunii dintre Dumnezeu și oameni și nu obiect al manipulărilor de tot felul.

4) Crizei economice și sociale de astăzi, creștinii trebuie să-i răspundă prin afirmarea demnității fiecărei persoane umane, creată după chipul lui Dumnezeu.

c) Din perspectivă ecumenică, opera Preafericitului Părinte Patriarh Daniel reflectă preocuparea sa deosebită de a promova dialogul și cooperarea între Bisericile creștine, în mod special în cadrul unor proiecte umanitare și social-filantropice, dar și grija permanentă de a prezenta și apăra valorile Ortodoxiei universale în expresia lor eclesială locală. În toate forurile ecumenice internaționale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat valorile Ortodoxiei așa cum au fost ele asumate și trăite ca Adevăr în perioada Bisericii din primul mileniu creștin .

Adevărul în experiența dinamică a credinței din primul mileniu creștin nu se identifica cu formularea sa teoretică și acceptarea sa pe calea argumentelor raționale și a erudiției intelectuale, ci se raporta la experiența integrală (catolică) a vieții creștine în Hristos și Biserica Sa.

Această atitudine participativă față de Adevăr, manifestată în cadrul sinoadelor ecumenice, reflectată în operele Sfinților Părinți și întemeiată pe principiul teandric și sinergic al vieții în Hristos, a dat naștere, în timp, la un anumit mod creștin de a gândi și a fi pe care Ortodoxia contemporană îl propune credincioșilor săi. Acest mod de a gândi și a fi creștin, în viziunea Părintelui Patriarh, trebuie să se manifeste în lume „nu în maniera unei puteri dominatoare asupra umanității, ci ca o lucrare de slujire care eliberează de egoism și egocentrism, de izolare, presiune și marginalizare”. În acest sens și-au asumat vocația lor slujitoare toți Părinții Bisericii. Ei au lucrat pentru mântuirea tuturor oamenilor cu convingerea profundă că Biserica, în calitatea sa de popor al lui Dumnezeu, Trup al lui Hristos și Templu al Duhului Sfânt, este « coloana și temelia adevărului» (I Timotei 3, 15).

Se cuvine să precizăm, în final, că activitatea teologică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel are și multe alte valențe, care nu pot fi evidențiate pe larg în cadrul acestei scurte prezentări.

Pentru întreaga activitate teologică, pastorală și misionară, pentru opera teologică remarcabilă, fidelă teologiei Sfinților Părinți dar și deschisă în mod creator spre lumea de azi, pentru păstrarea și afirmarea unității și demnității Bisericii lui Hristos și a poporului român, pentru apărarea valorilor și libertății academice în mediul universitar, pentru promovarea unui dialog onest și responsabil în relațiile intercreștine și interreligioase, Senatul Universității « Alexandru Ioan Cuza» din Iași, în numele întregii comunități academice, are bucuria și onoarea de a acorda Preafericitului Părinte Dr. Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, titlul de Doctor Honoris Causa.

Comentarii Facebook


Știri recente