Lansarea ‘Monografiei Comunei Groșii Țibleșului: Fiii satului – fiii Bisericii’

În cadrul întâlnirii fiilor satului Comunei Groșii Țibleșului din Județul Maramureș mâine, 21 august 2010, va avea loc, lansarea lucrării: ‘Monografia Comunei Groșii Țibleșului: Fiii Satului – fiii Bisericii’, alcătuită de Protos. Serafim Pașca, informează domnul Ilie Chișcari. Deschiderea și prezentarea cărții se va face de către preotul paroh Ioan Ropan, care va citi și un scurt cuvânt al Părintelui Serafim Pașca, care nu va putea fi prezent la eveniment. La sfârșit va avea loc o agapă frățească, la care vor participa toți cei prezenți

Volumul cuprinde, în prima parte, o descriere a cadrului natural al zonei, a istoricului comunei, a principalelor descoperiri arheologice de pe teritoriul ei, precum și a situației sociale și culturale a acestui loc. Urmează apoi o prezentare a vieții religioase de pe aceste meleaguri, cuprinzând și o expunere a principalelor atestări documentare cu privire la prezența ortodoxă în zonă și la construirea de locașuri de cult. Actualul sfânt locaș, purtând hramul ‘Sfântul Ierarh Nicolae’, datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind mai degrabă o lucrare comună a obștii sătești, decât o ctitorie a unor persoane private, după cum ne lasă să înțelegem documentele vremii.

În continuare, valorificând genericul ‘Fiii satului – fiii Bisericii’, după o scurtă prezentare a monahismului maramureșean, volumul cuprinde biografiile celor 19 fii ai comunei Groșii Țibleșului care în prezent sunt slujitori ai Bisericii, în marea majoritate preoți monahi, însă și preoți căsătoriți, monahi și monahii.

Autorul acestei lucrări, părintele Protosinghel Serafim Pașca, el însuși un fiu al Comunei Groșii Țibleșului, este în prezent slujitor al bisericii Așezământului Românesc de la Ierusalim. Părintele a mai publicat lucrarea „Teologie și Monahism în pustiul din răsăritul Ierusalimului”, precum și un volum de Acatiste ale Sfinților trăitori în Țara Sfântă.

Duminică, 22 august, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către un sobor de preoți, din care vor face parte părintele protopop Ioan Ciceu din Târgu Lăpuș, pr. paroh Ioan Ropan, Protos. Visarion Pașca (Măn. Florești, jud. Cluj), alături de ceilalți fii ai satului care vor fi prezenți la eveniment.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…