Lansarea aplicației Mănăstirea Curtea de Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a lansat, ieri, 11 octombrie 2012, aplicația „Mănăstirea Curtea de Argeș” pentru iPhone și iPad, oferind credincioșilor posibilitatea de a purta cu ei, oriunde s-ar afla o colecție numeroasă de rugăciuni și acatiste, dar și un planificator cu alarmă, care amintește ce rugăciune și-a propus, la ora și data setată de credincios, informează eparhiaargesului.ro.

Evenimentul s-a desfășurat în sala Manole din incinta Palatului Arhiepiscopal în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

Lansarea acestei noi aplicații a adunat în municipiul Curtea de Argeș preoți din cele șapte protopopiate ale Eparhiei, oameni de cultură și în mod deosebit pe cei interesați de această nouă tehnologie.

‘Mănăstirea Curtea de Argeș’ conține fotografii dar și un ghid turistic al acestei frumoase biserici construită de Sf. Neagoe Vodă Basarab la începutul secolului al XVI-lea.

Se adresează în mod deosebit celor care au o viață foarte agitată, cu multe responsabilități. Cei care fac parte din această categorie socială ajung din ce în ce mai rar la biserică.

Aplicația îndeamnă să ne păstrăm credința care nu trebuie să dispară în absența unui cadru religios.

În viitor Arhiepiscopia Argeșului intenționează să perfecționeze această aplicație prin introducerea unui volum mai mare de rugăciuni, materiale video care să prezinte frumusețea spirituală a spațiului argeșean și alte noutăți menite să păstreze permanent contactul între viața religioasă a Eparhiei și cei care folosesc acest sistem de telefonie mobilă.

Comentarii Facebook


Știri recente