Lansare volumului Comunitatea românească din estul Serbiei. Studiu geografic

În Sala Stoicescu din Palatul Facultății de Drept, Universitatea din București (Bdul M. Kogălniceanu nr. 36-46), miercuri, 7 martie 2012, începând cu ora 14:30, va avea loc lansarea volumului Comunitatea românească din estul Serbiei. Studiu geografic, volum semnat de Ionelia Toarcă.

După cum ne informează dl. Cristi Dumitru, Director General,Institutul ‘Eudoxiu Hurmuzachi’ pentru Românii de Pretutindeni, evenimentul va fi moderat de domnul Dorin Matei, președintele Fundației Culturale Magazin Istoric.

Studiul Comunitatea Românească din estul Serbiei prezintă sub aspect istoric, demografic, cultural și cu precădere etnografic teritoriul

cuprins între râurile Timoc, Morava și fluviul Dunărea. Lucrarea se evidențiază prin clarificarea aspectelor de geografie umană din arealul moravo – timocean și prin furnizarea de elemente de noutate despre comunitatea românilor în estul Serbiei.

Apariția volumului marchează debutul Colecției IEH (Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni) o colecție de studii de cercetare ce își propune să readucă în actualitate problematica comunităților românești din afara granițelor țării.

Comentarii Facebook


Știri recente