Lansare de carte la Drobeta-Turnu Severin

Sala de festivități „Mitropolit Nestor Vornicescu”, a Episcopiei Severinului și Strehaiei, a găzduit săptămâna aceasta lansarea volumului de muzică bizantină „Heruvico-Chinonicar” al lui Anton Pann. Lucrarea a fost reeditată cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), prin strădania membrilor Grupului „Kinonia”, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

Preocupările muzicale din Episcopia Severinului și Strehaiei s-au mai îmbogățit cu o lucrare săptămâna aceasta. Demersul de reeditare a buchetului de monodii bizantine „Heruvico-Chinonicar”, alcătuit la începutul secolului XIX de marele compozitor și psalt al Bisericii noastre Anton Pann, a fost posibil prin binecuvântarea Preasfințitului Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Suportul financiar, necesar acoperirii costurilor de publicare, a fost acoperit din fondul AFCN. Evenimentul prilejuit de lansarea cărții a fost încadrat într-o conferință de presă, organizată miercuri, 14 noiembrie, în Sala „Mitropolit Nestor Vornicescu”, în prezența PS Nicodim. La finalul evenimentului, colegiul redacțional, alcătuit din arhid. Adrian Olarean, arhid. Cătălin Țăruș, Mihai Corcodel, Iulian Pruiu Lupan și Cătălin Cernătescu, absolvenți ai Conservatorului din București și membri ai Corului „Kinonia”, a interpretat câteva piese din cele trei genuri ale muzicii bizantine: diatonic, cromatic și enarmonic, aparținând lui Anton Pann.

O carte pentru comunitățile din țară și diaspora

Cartea este realizată în cadrul proiectului cu același nume, desfășurat de Editura „Didahia – Severin” a Episcopiei Severinului și Strehaiei și reprezintă cea mai amplă colecție de heruvice, axioane și chinonice din literatura muzical-bizantină românească. Cele 518 pagini sunt prefațate de bizantinologul Nicolae Gheorghiță, de la Universitatea Națională de Muzică din București. Volumul, aparținând lui Anton Pann, a revăzut lumina tiparului în condiții grafice de excepție, după 165 de ani de la prima și singura apariție. Coordonatorul proiectului, Mihai Corcodel, doctorand al Facultății de Muzică Bizantină din cadrul Conservatorului din București, a reliefat importanța reeditării acestei cărți.

Dincolo de utilitatea sa liturgică, evidentă pentru toate comunitățile ortodoxe din țară și diaspora, „Heruvico-Chinonicarul” lui Anton Pann este un subiect de interes pentru muzicologi și bizantinologi, pentru membrii grupurilor de muzică psaltică, fiind totodată un excelent material didactic.

Valoarea totală a proiectului editorial a fost de 41.770 lei, dintre care 33.770 lei finanțare AFCN, 7.000 lei contribuția Episcopiei Severinului și Strehaiei și 1.000 lei sponsorizare a Protoieriei Drobeta-Turnu Severin Nord.

Comentarii Facebook


Știri recente