Lacrimile pocaintei – inceputul Invierii: Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul

I. Cine este Sf. Andrei Criteanul?

Sf. Andrei Criteanul s-a nascut la Damasc in jurul anului 660, sub stapanire musulmana, intr-o familie crestina care i-a dat o educatie aleasa. Mai tarziu, el devine monah in ‘Fratia Sf. Mormant’ de la Ierusalim, fapt pentru care a fost mai tarziu supranumit si ‘Ierusalimiteanul’. Curand devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, in calitate de delegat al acestuia, semneaza la Constantinopol actele Sinodului VI Ecumenic, care a condamnat in 681 erezia monotelita (a unei singure vointe in persoana Domnului nostru Iisus Hristos). Monahul Andrei ramane in Constantinopol, unde i se incredinteaza conducerea unei importante opere social-filantropice, in special conducerea unui orfelinat si a unei case pentru batrani, lucrare sociala foarte populara pentru Biserica bizantina din acea vreme. In anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, in Creta. De aici a primit si numele de ‘Cretanul’ sau ‘Criteanul’, pe care i l-a dat traditia bisericeasca. Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a infiintat manastiri, a dezvoltat lucrarea filantropica a Bisericii, s-a ocupat de educatia tineretului din eparhia sa, a ajutat pe crestinii care au suferit datorita incursiunilor musulmanilor in insula etc. A fost un bun predicator, iar pentru a incuraja participarea poporului la viata liturgica a Bisericii, a compus o multime de imne liturgice. El este considerat cel dintai autor de canoane liturgice, intre care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat in cartea ‘Triodul’ si constituie o piesa liturgica deosebit de importanta pentru perioada Postului Sfintelor Pasti. Sf. Andrei Criteanul a trecut la viata vesnica in anul 740, pe cand se intorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormantul sau se afla nu in Creta, ci in localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).

II. Ce este Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul?

Este vorba de un canon de pocainta, adica un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcatuit din 9 cantari bogate, compuse la randul lor din stihiri scurte de pocainta, ritmate de invocatia ‘Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma’, cerere care aminteste de rugaciunea vamesului din prima duminica a perioadei Triodului. Canoanele liturgice au aparut la sfarsitul secolului al VII-lea si inceputul secolului al VIII-lea, inlocuind in mare masura imnele liturgice numite ‘Condac’. Totusi, intre cantarea a 6-a si a 7-a a fiecarui Canon se mai pastreaza un Condac urmat de un Icos. Canoanele au fost compuse la inceput de crestini sirieni elinizati din Palestina, sunt mai sobre din punct de vedere muzical si au un continut teologic mai accentuat. Canonul liturgic are noua cantari mai lungi formate din multe stihiri scurte, iar aceste noua intercalau la inceput cele noua cantari biblice folosite in viata liturgica rasariteana:

1. Cantarea lui Moise (Iesire 15, 1-19)

2. Noua cantare a lui Moise (Deuteronom 32, 1-43)

3. Rugaciunea Anei, mama lui Samuel (I Regi 2, 1-10)

4. Rugaciunea profetului Avacum (Habacuc) (Avacum 3, 2-19)

5. Rugaciunea lui Isaia (Isaia 26, 9-20)

6. Rugaciunea lui Iona (Iona 2, 3-10)

7. Rugaciunea celor Trei tineri

8. Cantarea celor Trei tineri (vezi Sf. Scriptura, Editia Sf. Sinod, 1998, p. 950-951)

9. Cantarea Nascatoarei de Dumnezeu (Luca 1, 46-55) si rugaciunea lui Zaharia, tatal Sf. Ioan Botezatorul (Luca 1, 68-79).

Fiecare cantare a Canonului incepe cu un Irmos (o strofa datatoare de ton), se continua cu stihiri mai scurte si se incheie cu lauda de preamarire adresata Sfintei Treimi (doxastikon) si o lauda adresata Maicii Domnului (theotokion). La Canonul initial al Sf. Andrei Criteanul, mai precis la cantarile a 3-a, a 4-a, a 8-a si a 9-a, au fost adaugate de timpuriu cateva canoane mai mici, formate din trei cantari (trei ode), compuse de ‘Teodor’ si ‘Iosif’, adica Sf. Teodor Studitul (+826) si Iosif de Sicilia (+886). In secolele XI-XII un canon de doua stihiri pentru o cantare a fost adaugat in cinstea Sf. Cuv. Maria Egipteanca, din vremea in care duminica a V-a din Postul Sf. Pasti a fost inchinata pomenirii Sf. Maria Egipteanca. Apoi a fost adaugata la sfarsitul fiecarei cantari o stihira de cerere catre Sf. Andrei Criteanul insusi. Dupa sinaxarul cantarii a 6-a se canta sau recita 16 stihiri, toate intercalate intre Fericiri.

III. Cum si cand se canta/citeste Canonul cel Mare?

Acest canon al Sf. Andrei Criteanul se canta pe glasul al 6-lea, muzica trista si lina. Irmosul se canta de doua ori, la inceputul si la sfarsitul cantarii. Rugaciunea ‘Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma’ este insotita de metanie mica si de semnul Sf. Cruci. Canonul Sf. Andrei Criteanul se citeste pe fragmente in prima saptamana a Postului Sf. Pasti in zilele de luni, marti, miercuri si joi, la Pavecernita; iar in intregime se citeste joi din saptamana a V-a a Postului Sf. Pasti, la Pavecernita.

IV. Ce contine Canonul cel Mare?

Acest bogat si frumos canon este deodata meditatie biblica si rugaciune de pocainta. Canonul Sf. Andrei Criteanul este un dialog al omului pacatos cu propria sa constiinta, luminata de citirea Sf. Scripturi. Sufletul care se pocaieste plange ca nu a urmat pilda luminoasa a dreptilor virtuosi, ci robia patimilor aratate in multi pacatosi, dintre care unii nu s-au pocait, iar altii s-au mantuit tocmai fiindca s-au pocait. Cu inima plina de smerenia vamesului, cu strigatul de iertare al fiului risipitor si cu gandul la infricosatoarea judecata, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arata deodata durerea si puterea pocaintei, leac si lumina a invierii sufletului din moartea pacatului. Rugaciunea vamesului ‘Dumnezeule, miluieste-ma pe mine pacatosul!’ devine in Canonul Sf. Andrei Criteanul ritmul si respiratia pocaintei in staruitorul stih: ‘Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!’. Pocainta-rugaciune a fiului risipitor: ‘Parinte, gresit-am la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe una din slugile tale’ ia accentul unui regret nesfarsit pentru pacat, ca pierdere si moarte a sufletului care valoreaza mai mult decat toata lumea materiala: ‘Ia aminte, Cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul’ (Cantarea a II-a, 2). Pacatul este alipirea sufletului de cele pamantesti incat: ‘… toata mintea tarana mi-am facut’ (Cantarea a II-a, 6). Prin pacat se pierde frumusetea nevinovatiei din rai, se pustieste sufletul, se schimba demnitatea omului in rusine, iar apropierea de Dumnezeu se preface in instrainare de El. Pacatul pe care il descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenesti cazute, incepand cu Adam si Eva. De aceea, Canonul cel Mare imbina pocainta cu meditatia privind caderile in pacat sau biruinta asupra pacatului, asa cum se vad acestea in Sf. Scriptura. Canonul cel Mare se canta in Biserica in timpul perioadei de pocainta a Postului Mare al Sf. Pasti, tocmai pentru a se arata ca toti oamenii au nevoie de pocainta si de iertare a pacatelor pentru a ajunge la mantuire. Marii pacatosi care s-au pocait si s-au ridicat din pacat si patimi devin nu numai dascali ai pocaintei pentru intreaga Biserica, ci si rugatori pentru cei care se lupta cu pacatul sau se curata de el prin pocainta. Astfel, Cuv. Maria Egipteanca este invocata in Canonul cel Mare in stihul: ‘Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii’. Iar mai tarziu, Biserica a adaugat in Canonul Sf. Andrei Criteanul si stihul-rugaciune adresat lui insusi: ‘Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!’. Rugaciunile din Canonul cel Mare adresate Maicii Domnului si Sf. Apostoli arata, in general, legatura dintre pocainta si inviere, dintre vremea Postului si sarbatoarea Pastilor. ‘Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi, aduceti acum rugaciunea lui Hristos, ca sa trecem toti curgerea postului, savarsind rugaciuni de umilinta si savarsind virtuti cu osardie; ca in acest chip sa ajungem sa vedem Invierea cea slavita a lui Hristos Dumnezeu, slava si lauda aducand’ (Cantarea a III-a, sedealna a 2-a). Maica Domnului, care a purtat in pantecele ei si pe bratele ei pe Hristos-Domnul aratandu-L lumii, impreuna cu Apostolii care au binevestit lumii pe Hristos arata aici taina insasi a Bisericii in care puterea si darul pocaintei devin pregatire si dor de inviere, arvuna a vietii vesnice ca legatura de iubire a omului cu Dumnezeu. Marturisirea si preamarirea Sf. Treimi in Canonul cel Mare arata ca pocainta crestina este taina refacerii comuniunii oamenilor cu Sf. Treime. Botezati in numele Sf. Treimi, crestinii reinnoiesc taina botezului prin lacrimile pocaintei, mor pentru pacat si inviaza sufleteste pentru Hristos. Marturisirea dreptei credinte prin doxologie se leaga strans de redescoperirea dreptei vietuiri prin pocainta. Milostivirea Sfintei, celei de o fiinta, de viata facatoarei si nedespartitei Treimi este temelia si puterea care face ca ‘usile pocaintei’ sa devina cale catre ‘portile Imparatiei cerurilor’.

+ DANIEL,

Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Comentarii Facebook


Știri recente