Lăcaș de cult târnosit în Protopopiatul Dorohoi

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a parohiei Dersca II, Protopopiatul Dorohoi a fost sfințită astăzi, 2 octombrie 2011, de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Lăcașul de cult care urmează să fie pictat a fost ridicat în zece ani cu sprijinul credincioșilor și al ctitorilor.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Teofan, alături de un sobor de preoți și diaconi, pe un podium amenajat în apropierea lăcașului de cult târnosit, după cum ne informează Constantin Ciofu, Redactor Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Părintele Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi a remarcat la final că prin binecuvântarea oferită de Înalt Preasfințitul Teofan credincioșii din Dersca au primit un imbold pentru a continua lucrările de pictură care urmează să fie demarate. Pr. paroh Petru Gabriel Roșca a mulțumit Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, preoților și credincioșilor pentru prezența la evenimentul religios, îndemnând enoriașii să sprijine în continuare la înfrumusețarea sfântului lăcaș cu veșmântul picturii. Gândul de recunoștință al părintelui paroh s-a îndreptat și către autoritățile locale care au fost alături de biserica parohiei Dersca II. Părintele Pavel Tudosie, slujitor la biserica parohiei Dersca I, a primit rangul de iconom stavrofor, iar părintelui paroh Petru Gabriel Roșca și părintelui Dumitru Hapău parohul de la parohia Dersca I, li s-au oferit distincția de iconom. În continuare au fost oferite distincții de vrednicie persoanelor care au ajutat la ridicarea lăcașului de cult. Lucrările de construcție la biserica parohiei Dersca II, care au fost coordonate de-a lungul timpului de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au început în 2001. Construirea sfântului lăcaș a fost începută de pr. Pavel Tudosie, ajutat prin colectă de pr. Dumitru Hapău, și finalizate de pr. paroh Petru Gabriel Roșca, având sprijinul credincioșilor. Lăcașul de cult care urmează să fie pictat a fost înzestrat cu obiectele necesare desfășurării sfintelor slujbe.

Credinciosii se pot inchina până la miezul nopții în biserica sfințită. De mâine, în acest lăcaș de cult se va oficia timp de 40 de zile Sfânta Liturghie.

Comentarii Facebook


Știri recente