Sătenii din Gulianca, județul Brăila au începând de ieri, 10 septembrie 2011, lăcaș de cult. Slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după cum ne informează TRINITAS TV.
Biserica a fost construită în timpul Războiului de Independență, în 1877 și ajunsese într-o avansată stare de degradare, iar lucrările de reconstrucție au durat șapte ani.
Cu ocazia începerii noului an școlar, copiii adunați la această sărbătoare, îmbrăcați în frumoase costume populare, au primit din partea Sectorului social-filantropic al Centrului Eparhial rechizite și ghiozdane.