Lăcaș de cult pentru credincioșii din Puținei, județul Mehedinți

Cincizeci de familii din localitatea mehedințeană Puținei au, începând de duminică, 2 septembrie 2012, pentru prima dată în istoria comunității lor un lăcaș de închinare, până acum oamenii fiind nevoiți să parcurgă câțiva kilometri buni pentru a ajunge la cea mai apropiată biserică.

Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, informează TRINITAS TV.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Nicodim a mulțumit tuturor celor ce s-au implicat în construcția casei Domnului, arătând că sfințirea unei biserici este unul dintre cele mai rare evenimente de la care nu trebuie să lipsească nici un creștin, a precizat Cătălin Cernătescu.

Piatra de temelie a sfântului locaș cu hramurile ,,Sfinții Constantin și Elena” și „Sfinții Martiri de la Niculițel” a fost pusă în anul 2006.

La slujbă au participat atât credincioși din localitate cât și din satele învecinate.

Comentarii Facebook


Știri recente