Lăcaș de cult, ctitorie a Sf. Constantin Brâncoveanu, în haine de sărbătoare

În Duminica a XXXII-a după Rusalii, la 22 ianuarie 2012, biserica Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu Sărat, monument de artă brâncovenească, a fost neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit să înalțe rugăciuni împreună cu Chiriarhul locului. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Înaltpreasfinția Sa a evidențiat implicarea credincioșilor și a preotului paroh în lucrările de restaurare a sfântului lăcaș.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Sărat a fost ridicată, în anul 1692, de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, pe locul unei biserici mai vechi. De-a lungul timpului, lăcașul de cult a fost restaurat în mai multe rânduri. Cele mai importante lucrări au început, în anul 1999, concretizate în consolidarea structurală și repictarea parțială a bisericii.

Potrivit părintelui paroh, Gheorghe Bivolaru, lucrările aflate în desfășurare la ctitoria brâncovenească vor continua cu restaurarea ancadramentelor și coloanelor din piatră, precum și cu refacerea mobilierului interior, după cum ne informează Radio TRINITAS.

Comentarii Facebook


Știri recente