Duminica, 23 octombrie, s-au incheiat lucrarile celei de-a 11-cea adunari generale a Sinodului Episcopilor, institutie permanenta infiintata de catre Papa Paul al VI-lea, in anul 1965. Conform agentiei de stiri ‘Zenit’, tema centrala a discutiilor din acest an a fost ‘Euharistia – Sursa si implinire a vietii si misiunii Bisericii’. Cu aceasta ocazie, papa Benedict al XVI-lea, care a prezidat lucrarile Sinodului pe parcursul celor trei saptamani, a celebrat in Piata ‘Sfantul Petru’ din Vatican, missa de incheiere a Sinodului. Cei peste 300 de participanti la sinod au publicat un mesaj pentru romano-catolicii din intrega lume in care indeamna pe credinciosi sa-si schimbe viata si totodata viata lumii prin impartasirea de Euharistie. Mentionam faptul ca in pofida discutiilor intense, Biserica Romano-Catolica si-a pastrat invatatura privind neacordarea Euharistiei credinciosilor divortati si in privinta hirotonirii celibilor.
Biserica pentru persoane cu deficiențe de auz din Bacău şi-a cinstit ocrotitorul
Biserica „Sfântul Andrei Criteanul” din Municipiul Bacău, frecventată de credincioşii cu deficienţe de auz, şi-a cinstit luni ocrotitorul. Sfânta Liturghie oficiată Protopopul de Bacău, Părintele Eugen-Ciprian Ciuche, alături de alţi clerici. La predică, Părintele Protopop…
Misiunea Diaconia inaugurează un centru social de îngrijire a refugiaților ucraineni în Chișinău
Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei va inaugura joi, 14 iulie, în Chișinău, un centru social destinat îngrijirii refugiaților ucraineni. Centrul Multifuncțional pentru Copil și Familie „Sfânta Ana” este o continuare a Programului „În Brațele…
Muzeul Național al Literaturii Române organizează conferința „Varlaam Mitropolitul – 365”
Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează vineri, 8 iulie, la sediul Academiei Române conferința „Varlaam Mitropolitul – 365”, eveniment care marchează 365 de ani de la trecerea în veşnicie a Sf. Ier. Varlaam, Mitropolitul Moldovei.…
47 de ani de la moartea Arhim. Dometie Manolache
S-au împlinit miercuri 47 de ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui Arhimandrit Dometie Manolache. Fostul duhovnic al Mănăstirii Râmeţ, Părintele Dometie, cât şi părintele Dumitru Stăniloae sunt propuşi pentru canonizare în anul 2025. Trinitas TV a…
Polițiștii de frontieră l-au cinstit pe Sf. Ștefan cel Mare la Sighetu Marmației
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a oficiat Sfânta Liturghie la biserica de lemn „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” din incinta Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) din Sighetu Marmației. I-au fost alături în…