La Sihăstria, după 40 de ani

La 13 noiembrie 2012 s-au împlinit 40 de ani de când stărețește la Mănăstirea Sihăstria părintele Victorin Oanele.

El nu are nevoie de cuvinte laudative. Nu-i sunt de folos! Dar nici nu putem trece sub tăcere mulțimea realizărilor și a trudei depuse în această lungă și dificilă perioadă de timp.

Trebuie să amintim că jumătate din acești 40 de ani s-au consumat în timpul regimului comunist, iar altă jumătate în vremuri tulburi, ce-i drept într-o atmosferă de mai multă libertate și deschidere față de Biserică.

M-am considerat întotdeauna legat sufletește de Mănăstirea Sihăstria, unde mi-am petrecut vacanțele în tinerețe și apoi multe ceasuri și zile de liniște. Participând la slujbe și evenimente deosebite, ca și la activitățile specifice exarhatului, în vremea ostenelilor mele din capitala Moldovei, am observat, în decursul anilor, aspecte care m-au impresionat în mod deplin. A trebuit să constat, fără vorbe mari, că cei de acolo mă considerau de-al lor, iar eu am devenit un iubitor al locurilor și al oamenilor, de la care am învățat permanent și încă mai sunt multe de învățat…

Fratele Vasile Oanele, născut în țara Vrâncioaiei la 1 februarie 1931, a crescut

într-unul din cele mai frumoase plaiuri românești. Cu ani în urmă am poposit în satul lui natal, împreună cu arhimandriții Clement Haralam și Vitalie Danciu, cunoscând-o pe mătușa Safta, mama starețului, care se apropia de vârsta centenară. Din locul acela cu frumuseți paradisiace, fratele Vasile a plecat în Munții Neamțului, urmând peste veacuri itinerarul Cuvioasei Teodora de la Sihla. După scurte popasuri la schiturile Tarnița și Tarcău, fratele Vasile Oanele a bătut la poarta Sihăstriei în ziua de 3 mai 1952. Printre monahii începutului de care-și amintește se numără Nechifor Dorobanțu și Daniil Sandu Tudor, cel din urmă fiindu-i naș de călugărie la 18 octombrie 1953, când stareț al Sihăstriei era protosinghelul Ioil Gheorghiu, un monah bun, rugător și milostiv.

În timpul vizitei în Mitropolia Moldovei și Sucevei a patriarhului Chiril al Bulgariei, monahul Victorin a fost hirotonit de acesta ierodiacon la Mănăstirea Neamț, în ziua de 18 octombrie 1954. A trecut prin numeroase ascultări monahale: arhondar, magazioner, bucătar, ghid, secretar, profesor la Școala monahală, remarcându-se însă vreme îndelungată ca un atent și competent econom al mănăstirii. Priceput, harnic, aspru și uneori neînduplecat, era prezent de dimineață până seara, chiar și noaptea dacă era nevoie, trudind cu ceilalți viețuitori pentru treburile Martei, adică cele administrative, hulite adeseori în anumite medii, dar atât de trebuincioase mersului firesc al vieții. A cunoscut perioada grea a Decretului comunist 410/1959, când Sihăstria a rămas aproape pustie. După decret, acolo s-a înființat un azil care a adăpostit aproape 130 de călugări bătrâni, îngrijiți cu atenție și spirit altruist de o mână de părinți, obligați de regimul comunist să renunțe o vreme chiar la uniformele monahale, dar mai departe păstrători întru toate ai duhului filocalic.

La 13 noiembrie 1972, părintele Victorin Oanele (hirotonit ieromonah la 29 august 1971 la hramul Mănăstirii Secu de către episcopul-vicar de la Iași, Irineu Crăciunaș Suceveanul) a fost numit de către mitropolitul Iustin Moisescu al Moldovei și Sucevei stareț al Mănăstirii Sihăstria, succedându-l pe protosinghelul Longhin Pop.

Era chinovia făgăduințelor și ostenelilor tinereților sale, marea și adevărata iubire a vieții lui.

Sihăstria a avut stareți sfinți, evlavioși, celebri. Nimeni însă nu a atins o asemenea perioadă (40 de ani) și nu a realizat din punct de vedere administrativ atât de mult precum arhimandritul Victorin Oanele.

Dumnezeu a rânduit ca exarhul acelor vremi de la Iași, arhimandritul Adrian Hrițcu, să facă instalarea noului stareț tocmai în ziua pomenirii slăvitului ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului. Porunca venea direct de la mitropolitul Iustin Moisescu, care n-a fost de acord cu amânarea instalării: „Du-te la Sihăstria și-l instalează pe băiatul acela chiar mâine†¦” Exarhul a împlinit pentru ieromonahul Victorin fără întârziere decizia mitropolitană.

Vremurile erau vitrege. Biserica n-avea libertate, mănăstirile erau atent urmărite și diferite persoane se arătau adeseori pe la colțuri. Anii semănau, cumva, cu vremea persecuțiilor. Diferența consta în afișarea libertății care, în realitate, era grav îngrădită.

Noul stareț al Sihăstriei nu s-a încurcat în mrejile vremurilor. A ținut capul sus, avea ușa deschisă tuturor; celor mari și celor mici, deopotrivă. Nu a dat somn ochilor săi și nici genelor dormitare. A fost în anii încercărilor un străjer vigilent, un luptător, stăpân peste casa lui care se numea Sihăstria. Celor mari care erau potrivnici și neînduplecați, părintele Victorin le schimba inima cu bunătatea amfitrionului mărinimos, care lăsa cepul butoiului să curgă în voie și scotea întotdeauna pe masă plăcinte calde, pe care mulți dintre oaspeții lui nu le meritau de fapt. Se făcea tuturor toate, căutând să-i câștige măcar pe unii. În momentele când frunțile se descrețeau și inimile se deschideau, starețul punea înainte câte o cerere adresată mai-marilor zilei. Rareori prindea câte o aprobare pentru mănăstirea inimii sale. Atunci muncea cu zel, temându-se ca nu cumva aprobarea să fie preschimbată în interdicție.

În timpul celei mai îndelungate și prospere stăreții din istoria de aproape patru veacuri a Sihăstriei, mai îndelungată cu aproape zece ani decât a protosinghelului Ioanichie Moroi, care deținea până acum recordul longevității, arhimandritul Victorin Oanele are privilegiul de a fi avut în obștea sa monahi cuvioși și chiar sfinți, de talia ieroschimonahului Paisie Olaru, a arhimandriților Cleopa Ilie, Partenie Bușcu, Damaschin Barbacaru, Ioanichie Bălan, a protosinghelilor Casian (schimonahul Onufrie) Frunză, Ioil Gheorghiu, Veniamin Barbacaru, Clement Hotnog, Varsanufie Lipan, Calinic Lupu, Ambrozie Dogaru, dar și alții mai tineri sau mai vârstnici, modele de autentică trăire monahală.

O binecuvântare rară sau poate unică. Lupta duhovnicească era dusă de ei. Pe cealaltă parte, mâna de fier a starețului și osârdia lui pentru ordine, ascultări și înflorirea mănăstirii rămân, de asemenea, fără egal.

Împletind ca într-o aleasă cunună îndatoririle și purtând cu bucurie crucea unor grele ascultări, acești părinți au făcut din Sihăstria, în timpul stăreției arhimandritului Victorin Oanele, una dintre cele mai cunoscute mănăstiri românești și mult apreciată în mediile ortodoxe și creștine din întreaga lume. (Va urma) (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 15 noiembrie 2012 și apărut sub semnătura Preacuviosului Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor și Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale)

Comentarii Facebook


Știri recente