La sfârșitul săptămânii trecute s-a întrunit Consiliul Eparhial și Adunarea Eparhială ale Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande

Sâmbată, 30 ianuarie 2010, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, la Catedrala Episcopală ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ din Melboure, a avut loc Sfânta Liturghie, după care au fost susținute o serie de comunicări teologice legate de tema Anului 2010, ‘Anul omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești’, informează www.roeanz.com.au. În aceeași zi va avut loc Consiliul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande.

Duminică, 31 ianuarie 2010, tot la Catederala Episcopală a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preasfințitul Părinte Mihail înconjurat de toți preoții slujitori de la parohiile românești din Australia și Noua Zeelandă. După Sfânta Liturghie au continuat comunicările teologice privind comemorarea Anului omagial 2010.

Apoi s-au desfășurat lucrările ședinței anuale ale Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, la care au participat toți preoții în funcție și câte doi reprezentanți mireni de la fiecare parohie românească din Australia și Noua Zeelandă, conform Statutului pentru organizare și funcționarea Episcopiei Australiei si Noii Zeelande.

În cadrul ședinței a fost analizată activitatea din anul 2009, din punct de vedere administrativ-bisericesc și financiar-contabil; totodată au fost aduse completări și au fost adoptate noi articole la Statutul pentru organizarea și funcționarea Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande.

Comentarii Facebook


Știri recente