La Sf. Liturghie, oficiata la biserica noua de la Manastirea Sihastria, au participat si slujitori din Franta si Suedia

IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, inconjurat de un sobor de ierarhi si de preoti, a oficiat, astazi, slujba Sf. Liturghii la biserica noua a Manastirii Sihastria, din judetul Neamt, care poarta hramul ‘Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla’. La finalul Sf. Liturghii, IPS Daniel le-a multumit tuturor ierarhilor prezenti la slujba, precum si oaspetelui din Franta, Pr. Michel Evdokimov, profesor de teologie la Institutul ‘Sf. Serghie’, din Paris: ‘Bucuria noastra ca, in mijlocul nostru, astazi, impreuna slujitori cu noi, a fost PS Episcop Casian, al Dunarii de Jos, PS Ioachim Bacauanul si PS Corneliu Barladeanul, care, ieri, au slujit in diferite parti ale Moldovei, mai ales acolo unde au fost hramuri de biserici cu sarbatoarea ‘Schimbarii la Fata’ a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Suntem, de asemenea, bucurosi sa anuntam aici, prezenta Pr. Michel Evdokimov, profesor de teologie la Paris, la Institutul ‘Sf. Serghie’, de la Paris si autor de multe carti de spiritualitate si, astazi, a slujit impreuna cu noi, a concelebrat. Noi il felicitam ca, dansul, impreuna cu alti preoti si, mai ales, episcopi din Biserica Suediei, ajuta parohiile ortodoxe si, mai ales, ortodoxe romanesti. Avem trei parohii ortodoxe romanesti cu preoti slujitori, de aici, din Moldova, la Malmur, la Stockholm si la Gotteborg’. Dupa cuvantarea IPS Mitropolit Daniel, Pr. Michel Evdokimov, profesor de teologie la Institutul ‘Sf. Serghie’, din Paris si-a aratat aprecierea fata de IPS Daniel si i-a salutat si felicitat pe toti credinciosii ortodocsi din Moldova: ‘As vrea, mai intai de toate, sa ma adresez si sa felicit tot poporul din Moldova, al lui Dumnezeu din biserica, mai ales in aceasta Duminica, cand, in aceasta biserica, doi tineri au fost hirotoniti, un preot si un diacon. Asta este o bucurie care trebuie sa o simta tot poporul din Moldova, ca un nou preot si un nou diacon au intrat in slujire. As vrea sa va spun ca pe IPS Daniel il cunosc de mai bine de 30 de ani, cand era un tanar, ca si acum, spunem noi, si care purta, inainte de a purta haina monahala ca profesor in Occident, o tinuta sobra, pregatindu-se, de atunci, de ceea ce avea sa urmeze si a fost atunci in casa Pr. Michel Evdokimov, insotindandu-l pe Pr. Dumitru Staniloae’. La slujba Sf. Liturghii, de la biserica noua a manastirii Sihastria, din judetul Neamt, a asistat astazi si Pr. Turben Clemenson, de confesiune luterana-episcopala, din Suedia. Acesta si-a exprimat bucuria de a se afla in mijlocul credinciosilor din Moldova si si-a aratat aprecierea deosebita fata de IPS Daniel: ‘Multumim lui Dumnezeu ca ne-a daruit aceasta ocazie sa vizitam Principatele Moldovei. Am fost de mai multe ori la Bucuresti si in alte parti, la Alba Iulia, in Constanta, dar aceasta parte a tarii este o floare a Romaniei. Este foarte frumos sa fiu impreuna cu dumneavoastra aici. IPS Daniel, al Moldovei si Bucovinei, nu este numai pastor al credinciosilor, ci si un fel de continuator al Voievozilor Moldovei’.

Comentarii Facebook


Știri recente