La sediul din Bucuresti a Patriarhiei Romane vor debuta miine lucrarile Consiliului National Bisericesc

Sub presedintia Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, sesiunea de lucru a Consiliului National Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Romane va dura doua zile. Corespondentul Radio Trinitas la Bucuresti, Parintele Visarion Alexa a relatat in cadrul emsiunii Actualitatea: ‘Maine vor incepe evenimentele deosebite care pregatesc aniversarea a doua mari momente din istoria Bisericii Ortodoxe Romane: 120 de ani de la dobandirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane si 80 de ani de la ridicarea in rang de patriarhat. Aceste lucruri s-au intamplat in 1885, respectiv in 1925. Maine vor debuta aceste evenimente cu aniversarea zilei de nastere a Patriarhului Iustinian Marina, penultimul dintre patriarhii Bisericii Ortodoxe Romane trecuti la cele vesnice. La Manastirea Radu Voda, unde se afla mormantul sau, dupa sfnata liturghie in jurul orei 09.30, se vor inalta rugaciuni de pomenire si va fi evocata personalitatea celui care in timpul regimului totalitar si ateu a ramas pilda de viata si credinciosie fata de Biserica si neam. Tot maine incepand cu ora 10, in resedinta patriarhala, se va organiza Consiliul National Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Romane. Potrivit Statutului de Organizare al Bisericii Ortodoxe Romane, acest Consiliu este forul administrativ central pentru intreaga activitate a Bisericii si organul executiv al Sfantului Sinod si al Adunarii Nationale Bisericesti. Este alcatuit din trei clerici si sase mireni alesi pe o perioada de patru ani si din consilierii administrativi patriarhali ca membri permanenti. Pe ordinea de zi se afla diferite probleme pastorale-misionare, social-caritative, din viata monahala, invatamant teologic si religios. Un amanunt deosebit de important, deocamdata neconfirmat oficial, care se afla pe lista de lucru a Consiliului National Bisericesc, este noul loc de amplasare al Catedralei Patriarhale din Bucuresti de pe dealul Arsenalului, langa Casa Poporului. Acest lucru se va discuta maine in aceasta sedinta si se va analiza acest loc nou care s-a ales si bineinteles cat de oportuna este ridicarea noii Catedrale Patriarhale in acest loc.’

Comentarii Facebook


Știri recente