La Roman, s-a desfasurat ultima conferinta pastoral-misionara din acest an

La Roman s-a desfasurat ieri, 14 noiembrie 2006, ultima conferinta pastoral-misionara din acest an. In cadrul intrunirii au fost dezbatute doua teme principale. O prima tema a fost cea referitoare la colaboratorii preotului in biserica si parohie. Mai multe detalii in acest sens am aflat de la parintele Florin Tuscanu, protopop de Roman: ‘La tema despre colaboratorii preotului in biserica si parohie, ne-am orientat pentru parintele Cretu Catalin, preot paroh la biserica din Secuieni II. Au fost mai multe interventii. Am pornit de la familia preotului, biserica mica. Daca preotul are o familie sanatoasa, o familie care il sprijina, poate avea o misiune eficienta, pentru ca el are si sprijinul celor de aproape in promovarea, in pastrarea si in predicarea dreptei credinte. Familia este si modelul pe care preotul poate sa-l ofere enoriasilor sai. Apoi, cantaretul bisericesc, care are un rol deosebit in viata unei comunitati si in viata Bisericii, epitropul, consiliul parohial, comitetul parohial, paraclisierul, atunci cand preotul este prezent la orele de religie, cadrele didactice din acea scoala. Cineva sublinia rolul vecinilor preotului in anumite momente, in anumite conjuncturi, preotii colegi care se implica de altfel si devin colaboratori ai acelui preot intr-un moment anume’.

De asemenea, parintele protopop Florin Tuscanu ne-a vorbit si despre cea de-a doua tema abordata la conferinta pastoral-misionara de ieri, tema intitulata ‘Sensul apostolatului social in vremea noastra’: ‘Aceasta slujire a aproapelui a fost evocata inca din veacurile primare si pana astazi cu exemplele de rigoare. Viata Bisericii a insemnat o insemnata slujire a lui Dumnezeu si a oamenilor. Am amintit faptul ca spitalul din Roman este ctitoria lui Veniamin Costachi, mitropolitul de vrednica amintire de la moartea caruia se implinesc in curand 160 de ani si pe care il vom evoca in luna decembrie, intr-un cadru festiv, la Protopopiatul Roman. Deci, Biserica s-a implicat foarte mult in aceasta latura de caritate. A fost evocata si filantropia in vremea noastra, si anume in ceea ce priveste azilele de batrani, azilele pentru cei bolnavi, caminele de copii, cantine sociale, iar din partea preotilor au venit propuneri clare pentru intocmirea unor statistici cu toti cei aflati in suferinta sau in singuratate, la parohii, si acordarea de ajutoare, vizite periodice, deci implicarea lor in programul Bisericii’.

Comentarii Facebook


Știri recente