La parohia Sf. Spiridon – vechi va fi inaugurată prima clinică socio-medicală din Capitală a Patriarhiei Române

Sâmbătă, 16 mai 2009, la orele 12:00, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, va fi inaugurată la parohia Sf. Spiridon – vechi prima clinică socio-medicală din București a Patriarhiei Române.

Centrul socio-medical ‘Sfântul Spiridon Vechi’ este amplasat în Piața Națiunilor Unite din București și a fost realizat la inițiativa părintelui paroh Ioan Iordache, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu sprijinul unor sponsori generoși și al enoriașilor, costurile ridicându-se până în prezent la aproximativ cinci milioane de euro.

Centrul socio-medical va oferi o gamă largă de servicii medicale și sociale, destinate cu prioritate persoanelor aflate în dificultate.

Clinica va oferi consultații medicale atât persoanelor asigurate, cât și celor fără asigurare medicală, în specialități precum pediatrie, medicină internă, cardiologie, ORL, ginecologie și oncologie. În același timp, centrul va asigura servicii de îngrijire medicală și socială la domiciliu pentru persoanele vârstnice și singure.

Începând din a doua parte a anului 2009, Centrul va oferi, zilnic, mese gratuite pentru aproximativ 100 de copii ai străzii și din familii cu venituri reduse. Vor fi organizate, de asemenea, cursuri de inițiere în utilizarea calculatorului, cursuri de limbi străine, matematică și fizică etc, pentru copii din familii cu posibilități materiale reduse.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREȘTILOR

Comentarii Facebook


Știri recente

La noapte trecem la ora de iarnă

România trece oficial la ora de iarnă. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ceasurile se vor da înapoi, ora 04:00 va deveni 03:00. Astfel, 25 octombrie devine cea mai lungă zi din an, cu…