La o saptamana dupa Invierea Mantuitorului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Duminica Sfantului Apostol Toma.

In aceasta Duminica, Mantuitorul Iisus Hristos S-a aratat pentru a doua oara Sfintilor Sai Apostoli, de fata fiind prezent si Toma. Pentru ca Toma nu credea in Invierea Mantuitorului, Iisus l-a indemnat sa-i atinga semnele ramase pe corp in urma Rastignirii Sale, demonstrand prin aceasta ca Invierea este o realitate. Dupa acest moment, Toma Il marturiseste fara nici o indoiala pe Iisus Hristos cel Inviat ca Domn si Dumnezeu, realitatea Invierii Domnului fiind dovedita astfel, inca o data, pentru cei care nu puteau crede.

‘Semnificatia acestei duminici consta in aceea ca ne ofera calea rationala pentru intelegerea Invierii.Duminica Tomii nu este importanta pentru faptul ca se refera sau poarta numele Sfantului Apostol Toma. Duminica Tomei ne infatiseaza o alta cale de cunoastere a Invierii Mantuitorului Iisus Hristos, aceea de cunoastere prin simturi.’, a spus Parintele Mihai Margineanu – paroh al Bisericii Toma Cozma din Iasi.

Parintele Mihai Margineanu a mai precizat ca:’Duminica Sfantului Apostol Toma face, ca un prim recurs in ceea ce priveste Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos ca reflexie in constiinta noastra, la credinta in Inviere. Sfantul Apostol Toma ne incredinteaza prin degetul sau ca trebuie sa credem in Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, nu ca un fapt extraordinar, ci ca o premiza propriei noastre invieri. Sfantul Apostol Toma se constituie in piatra fundamentala pentru credinta in invierea noastra in Hristos.’

Tot in Duminica de astazi s-a facut si Pomenirea mortilor, pentru prima data dupa Invierea Domnului, aratandu-se astfel nadejdea in invierea mortilor, la sfarsitul veacurilor.

Comentarii Facebook


Știri recente