La mănăstirea Antim din Capitală a început pregătirea Marelui Mir

La mănăstirea Antim din Capitală, în această dimineață, în paraclisul cu hramul Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, au început pregătirile pentru sfințirea Marelui Mir.

Înaltpreasfițitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, ca delegat al Prefericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit slujba Aghesmei (Sfințirea Mică a Apei), împreună cu Preasfințitul Mihail al Australiei și Noii Zeelande, Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele arhimandrit Timotei Aioanei exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor și mare ecclesiarh al Catedralei Patriarhale după cum ne informează Ziarul Lumina.

După sfințirea apei, au fost stropite cu agheasmă materiile și vasele pregătite pentru prepararea Marelui Mir. Înaltpreasfințitul Laurențiu a aprins focul la care va fierbe decoctul de plante iar preoții și diaconii au spălat cu agheasmă vasele.

„Aducem slavă Bunului Dumnezeu pentru acest început al pregătirii Marelui Mir, rânduit ca o lucrare sacramentală a Bisericii, o lucrare deosebită și, în același timp, o lucrare de o autoritate canonică cea mai înaltă pentru că numai o Biserică autocefală poate să sfințească Marele Mir. Ca delegat al Prefericitului Părinte Patriarh, am început lucrarea aceasta prin săvârșirea aghesmei mici pentru ca vasele acestea, în care se va pregăti mireasma aceasta ce se va sfinți în Joia Mare, să fie curățate și împrospătate iar, de mâine să înceapă lucrarea pregătirii propriu-zise”, a spus Înaltpreasfințitul Laurențiu.

Înaltpreasfinția Sa explicat modurile de întrebuințare ale Sfântului și Marelui Mir, spunând că această pregătire „este o lucrare foarte importantă din punct de vedere duhovnicesc pentru noi, pentru că Marele Mir, pregătit aici și sfințit în Joia Mare, va fi împărțit tuturor bisericilor din Patriarhia Română și se va folosi mai întâi de toate la Taina Sfântului Mir sau a Mirungerii, pentru că este materia sfințită nu doar de un singur ierarh ci de soborul episcopilor, de Sfântul Sinod. Cu Sfântul și Marele Mir se vor sfinți bisericile, se va pregăti masa Sfântului Altarul asemenea mormântului Mântuitorului Iisus Hristos, se vor sfinți antimisele care vor ține locul Sfintei Mese. Acestea sunt piesele absolut necesare săvârșirii Sfintelor Liturghii, exprimând, în același timp, legătura preotului cu ierarhul lui, pentru că Sfântul Antimis este semnat de ierarhul locului. Sfântul și Marele Mir se va păstra la Patriarhie pentru nevoințele din timpul anului ale tuturor unităților de cult, ale tuturor bisericilor noastre. Astfel, se încheie o lucrare deosebită pe care Biserica Ortodoxă Română o împlinește acum ca un dar de la Dumnezeu și ca o lucrare care i se cuvine ca Biserică autocefală. Mântuitorul Iisus Hristos, Unsul, Cel de la care primim numele, să ne binecuvinteze pe noi toți și pe cei care se vor osteni aici, timp de trei zile, pentru ca această rânduială să fie împlinită întocmai”.

Mâine dimineața, după ce se va săvârși slujba Ceasurilor, se va începe prepararea propriu-zisă a decoctului din plante, care va fi amestecat miercuri cu uleiul de măsline iar în Joia Mare va fi sfințit de către Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe Române, în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare.

Pentru prepararea Marelui Mir, uleiul de măsline a fost oferit în dar de către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Mitropolia de Corint (Grecia), iar vinul de către Arhiepiscopia Tomisului. Cele cincisprezece plante aromate și cea mai mare parte din cele treizeci de uleiuri esențiale au fost procurate din Egipt, Iordania, Siria, Franța, Bulgaria, Spania și de la Ierusalim, după cum ne informează Radio TRINITAS.

Comentarii Facebook


Știri recente

Când începe Postul Paștelui 2022

În 2022, Postul Mare va începe luni, 7 martie. Numit în vechime Quadragesima, adică Patruzecime, acest post este o pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ce va avea loc în data de…