La Mănăstirea Antim din București a avut loc slujba de pomenire pentru părintele arhimandrit Sofian Boghiu

Sute de credincioși au participat astăzi, 11 septembrie, la slujba de pomenire pentru Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 8 ani. Slujba a avut loc la Mănăstirea Antim din Capitală, informează Radio TRINITAS. Supranumit „Apostolul Bucureștilor”, părintele Sofian Boghiu a îndrumat viețile a mii de credincioși. Originar din Basarabia, a intrat în monahism în 1937, la vârsta de 25 de ani.

A fost unul dintre participanții cei mai cunoscuți la întâlnirile culturalo-duhovnicești ale mișcării „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim, fapt care i-a atras ani grei de închisoare în temnițele comuniste. A condus, ca stareț, Mănăstirea Antim, între anii 1950-1954 și după eliberarea din 1964 până la sfârșitul vieții.

„Încă din timpul vieții sale părintele Sofian era numit de către obștea Mănăstirii Antim, un părinte al păcii, un duhovnic al rugăciunii și un îndemnător al dragostei unuia față de celălalt, al nejudecării aproapelui. Pentru credincioșii din București era numit ‘duhovnicul Bucureștiului’ pentru că îndemna pe toți credincioșii în aceeași măsură ca și pe noi, să nu judecăm aproapele, să avem întotdeauna inima deschisă pentru a ajuta pe semenul nostru pentru că rugăciunea trebuie să aibă rezultatul faptei spre folosul aproapelui nostru. Părintele Sofian a avut o dragoste deosebită față de Sfânta Mănăstire Antim. Pe noi cei care eram în obștea mănăstirii ne-a îndemnat să slujim cu dragoste și smerenie, ne-a îndemnat să împodobim slujbele cu cântări duhovnicești și să avem tot timpul atenția cuvenită și îndreptată spre Hristos cu rugăciune și cu evlavia slujbelor săvârșite la mănăstire”, a spus părintele protosinghel, Vicențiu Oboroceanu.

„Părintele Sofian a fost un om de carte și de arte, agonisind în sine dragostea pentru frumosul dumnezeiesc. De aceea, este un părinte filocalic, un părinte care a trăit mai întâi în sine învățăturile filocaliei, ale iubirii frumuseții dumnezeiești și pe acestea ni le-a dăruit și nouă prin sfaturi și prin exemplul viu”, a spus părintele arhim. Mihail Stanciu, fost stareț al Mănăstirii Antim din București, după cum informează TRINITAS TV.

Părintele Sofian Boghiu a trecut la cele veșnice pe 14 septembrie 2002 și a fost înmormântat, conform voinței sale, la Mănăstirea Căldărușani din județul Ilfov.

Comentarii Facebook


Știri recente