La Iasi, cea de-a VI-a seara din cadrul Saptamanii de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor a avut loc la Catedrala Romano-Catolica ‘Sfanta Tereza’.

La Iasi, cea de-a V-a seara de Rugaciune comuna s-a desfasurat la Catedrala Romano-Catolica ‘Sfanta Tereza’ din Iasi.

Slujba a inceput la orele 17.00, iar tema abordata a fost: ‘Voi sunteti templul lui Dumnezeu’.

Din partea Bisericii Ortodoxe au participat parinti slujitori din Protopopiatul Iasi II, condusi de Parintele Protopop Vilie Dorosinca.

Din partea Bisericii Romano-Catolice au participat preoti ai parohiei.

Cuvantul de invatatura din cea de-a V-a seara din cadrul Octavei de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor a fost rostit de Parintele Dumitru Boboc – paroh al Bisericii Ortodoxe ‘Intrarea Domnului in Ierusalim’-Tatarasi din Iasi, care a vorbit despre omul creat dupa chipul lui Dumnzeu care ajunge la asemanarea cu El prin Tainele Bisericii: ‘Intreaga Sfanta Treime Care in Ceruri locuieste si spre cele smerite priveste este prezenta si se face simtita in Tainele Bisericii, atragandu-i pe credinciosi in chip personal, dar si comunitar, la dialogul sfintitor si indumnezeitor. In Liturghia Bisericii se unesc tainic cerul cu pamantul, oamenii cu ingerii, harul lui Dumnezeu cu vointa oamenilor, fiii cu Tatal prin Fiul in Duhul. Imparatia cea vesnica a Prea Sfintei Treimi este acum cunoscuta, binecuvantata, chemata si inaugurata: o poarta s-a deschis in Cer si ea nu se va mai inchide niciodata. Omul trebuie sa-I intoarca lui Dumnezeu lumea pe care El a daruit-o, cosmosul, podoaba intelepciunii divine; dar o va intoarce umanizata si jertfita, adica transformata in Biserica. Daca toti oamenii sunt chipul lui Dumnezeu si daca toti au in comun aceasta lume, ei se unesc atunci cand ei nu se lupta ca sa imparta lumea intre ei, ci vor sa o curateasca de rau, sa si-o ofere reciproc si impreuna toti sa o ofere lui Dumnezeu. Numai asa, lumea devine transparenta pentru ochii nostri si-L vedem tot mai mult pe Dumnezeu in ea cu lucrarea Sa proniatoare si sfintitoare Care pregateste omenirii un Cer nou si un Pamant nou. Depinzand in intregime de lucrarea Duhului, Biserica apartine tuturor oamenilor si tuturor veacurilor. Dupa cum voia lui Dumnezeu este o infaptuire si ea se numeste lume, spune Sfantul Clement al Alexandriei, tot la fel intentia Sa este mantuirea oamenilor si ea se numeste Biserica. Venind de la Dumnezeu, ne intoarcem din nou la El, dar nu oricum, ci ca: fii plini de recunostinta, creatori dupa chipul Creatorului, iubitori dupa chipul iubirii supreme, iertatori ca Parintele indurator, ascultatori ca Fiul si inflacarati ca Duhul, pentru toate multumind si pentru totdeauna iubind.’

Totodata, Parintele Dumitru Boboc a scos in evidenta imaginea omului chemat la comuniunea Treimii. Reluand versetul evanghelic: Daca vrea cineva sa vina dupa mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. (Mt 16,24), Parintele Boboc a spus ca: ‘Renuntarea la el insusi nu trebuie sa-l faca pe om decat sa se gandeasca la faptul ca el este facut dupa chipul lui Dumnezeu.Omul exista pentru ca Dumnezeu l-a chemat din vesnicie, iar toata existenta autentica a omului e un raspuns la chemarea lui Dumnezeu.’

Parintele Antoniu Farcas – parohul Bisericii Romano-Catolice ‘Sfanta Tereza’ din Iasi a indemnat la rugaciune pentru a implora mila si ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne ierta pacatele impotriva unitatii: ‘In aceasta seara ne-am intalnit romano-catolici si ortodocsi ca sa ne rugam impreuna, fiind incurajati de cuvantul Mantuitorului Iisus Hristos Care spune: Orice veti cere in numele Meu, veti primi.. In Biserica Sfanta Tereza a Pruncului Iisus suntem impreuna ca sa imploram mila si ajutorul Bunului Dumnezeu asupra dorintei pe care Mantuitorul Si-a manifestat-o atunci cand S-a rugat ca toti sa fie una. Putem si trebuie sa ne rugam, sa cerem ajutorul Mantuitorului pentru a se implini rugaciunea ca toti sa fie una.’

Maine, seara de Rugaciunea comuna pentru unitatea crestinilor va incepe la orele 17.00 la Biserica ‘Sfintii Apostoli Petru si Pavel’ – Barboi din Iasi. Tema din cea de-a VII-a seara a Saptamanii de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor este Viata in Hristos: nebunie si intelepciune. Cuvantul de invatatura va fi rostit de catre Parintele Decan Iosif Dorcu – slujitor la Catedrala Romano-Catolica Adormirea Maicii Domnului din Iasi.

Comentarii Facebook


Știri recente