La finalul Sfintei Liturghii de astazi IPS Daniel a vorbit despre programul Arhiepiscopiei Iasilor ‘Nici un sata fara biserica’

La finalul Sfintei Liturghii de astazi, IPS Daniel Mitropolitul Moldovei si Bucovinei s-a referit la necesitatea construirii de biserici. IPS Sa considera ca este foarte important ca fiecare localitate sa aiba propria-i biserica si propriul sau preot: ‘Construirea de biserici este datoria cea dintii si cea mai mare. Si aceasta deoarece, oricite case am face in lumea aceasta, nici una nu are Sfintenia si Lucrarea Bisericii. Un sat crestin fara biserica este un sat fara lumina suficienta pentru suflet. De aceea, datoria noastra este de a zidi biserici in fiecare localitate crestina si de a forma preoti care sa fie pastori de suflete pentru credinciosi. Ce-ar putea da omul in schimb pentru sufletul sau? Ce-i foloseste lui daca cistiga lumea aceasta, dar isi pierde sufletul sau? Aici este esentialul vietii pe pamint. Daca nu avem biserica si nu avem preot, riscam sa ne pierdem sufletul. Degeaba construim altceva, daca nu construim in primul rind casa pentru vindecarea sufletului de pacate, pentru luminarea lui’.

IPS Daniel s-a referit si la programul Arhiepiscopiei Iasilor ‘Nici un sata fara biserica’, program care presupune finalizarea lucrarilor de constructie a bisericilor din satele mici si din cartierele care nu au avut niciodata un locas de cult: ‘Acest program deriva din porunca Domnului nostru iisus Hristos de a ne ingriji mai intii de toate de mintuirea sufletului. De aceea ne straduim noi sa terminam bisericile incepute in satele mici si bisericile incepute in cartierele care nu au avut niciodata biserica deoarece in timpul comunismului nu s-au dat autorizatii. Paralel cu constructia unei biserici insa, se zideste si duhovnicerste in interiorul sufletului o parohie. Oamenii care sint antrenati la construirea unei biserici, construiesc mai multa comuniune intre ei si realizeaza o legatura mai intensa cu Dumnezeu. Adica biserica din zid este simbolul bisericii duhovnicesti din sufletul nostru’.

Comentarii Facebook


Știri recente