La Editura Mitropolia Olteniei, a aparut sub semnatura profesorului Marian Nita, volumul ‘Biologia vazuta prin ochii credintei in Dumnezeu’. Lucrarea, ce cuprinde capitole privind genetica moleculara, mutatiile, istoria vietii si mecanismele speciatiei, se doreste a fi o incercare de raspuns alternativ la teoria materialist-dialectica darwinista. Credinta in Dumnezeu si cunoasterea stiintifica a lumii in care traim reprezinta din perspectiva acestei lucrari, doua componente ale vietii umane care nu sunt incompatibile, ci dimpotriva, credinta in Dumnezeu il ajuta pe cercetator sa patrunda dincolo de materialitatea obiectului de studiu, descoperind ordinea dumnezeiasca ce din vesnicie exista in fiinte, in lucruri, in intregul Univers. Volumul ‘Biologia vazuta prin ochii credintei in Dumnezeu’ promite a fi folositor nu numai elevilor si profesorilor, ci si cititorului dornic de a intelege lumea vie prin cunoasterea Creatiei lui Dumnezeu.
Protopopul de Galați s-a rugat împreună cu angajații și deținuții penitenciarului de maximă siguranță din localitate
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar din România, au fost cinstiți și la Penitenciarul de maximă siguranță din Galați. Părintele Valentin Rădoi, Protopop de Galați, a slujit miercuri Sfânta Liturghie împreună cu Preotul…
IPS Andrei a slujit la Penitenciarul Bistrița: Sfinții Apostoli Petru și Pavel ocrotesc sistemul penitenciar românesc
Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie la Penitenciarul Bistrița marți, în ajunul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Sfinții sunt ocrotitorii sistemului penitenciar românesc, iar ziua de 29 iunie, când sunt pomeniți, a fost instituită…
PS Veniamin: Singura instituție care funcționează în aproape întreg spațiul românesc este Biserica Ortodoxă Română
Episcopul Basarabiei de Sud a participat marți la conferința „Înfometați de pace: 28 iunie 1940. O zi neagră în istoria noastră”. Ierarhul a explicat că Mitropolia Basarabiei nu s-a desființat după ocupația sovietică, ci doar…
Episcopul Antonie a sfințit Monumentul Eroilor Români de la Florești
Preasfințitul Părinte Antonie a binecuvântat marți la Florești, în Republica Moldova, Monumentul Eroilor Români căzuți în cele două războaie mondiale. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat un Parastas pentru eroii români din toate timpurile căzuți…
PS Varlaam Ploieşteanul a binecuvântat lucrările efectuate la Parohia „Sf. Ap. Andrei” – Militari
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a binecuvântat miercuri lucrările efectuate până în prezent la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” – Militari din Capitală, informează Ziarul Lumina. Piatra de temelie a bisericii parohiale a fost aşezată în luna…