La Craiova se desfășoară cea de-a IX-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova găzduiește zilele acestea, cea de-a IX-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus. Aici, găsiți cărți pentru toate gusturile, vârstele și momentele. Anul acesta s-au înscris mai multe edituri pentru a fi prezente în cadrul manifestărilor. Printre ele se numără și Asociația „Vasiliada”, patronată de Mitropolia Olteniei.

A oferit mai multe informații pentru Radio TRINITAS, Gheorghe Cioiu: „Printre standurile de cărți, înconjurat de edituri, lansări de carte și alte manifestări culturale, ce au în centru promovarea cărții, există o pată de culoare. Un stand în care membrii «Asociației» expun mărțișoare, confecționate fie de copii ce provin din familii nevoiașe, beneficiari ai Centrului «Aripi de lumină», fie de către persoane cu dizabilități, beneficiare ale Centrului de formare și consiliere «Sfânta Ecaterina». Ambele Centre sunt aflate în grija Asociației «Vasiliada». După cum ne-au mărturisit reprezentanții «Asociației», publicul vizitator de carte, deschis săptămâna aceasta în Foaierul «Teatrului Național din Craiova» a fost plăcut impresionat de obiectele confecționate de beneficiarii celor două centre sociale. Cu atât mai mult cu cât acestea reprezentau munca unor copii nevoiași sau a unor persoane cu dizabilități”.

Comentarii Facebook


Știri recente