Câteva sute de credincioși din cartierul craiovean Valea Roșie au participat astăzi, 11 aprilie, la hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Calinic” din oraș. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.
Despre acest eveniment aflăm mai multe detalii de la Înaltpreasfințitul Părinte Irineu care a spus: „Parohia de aici de la Valea Roșie s-a înființat cu hramul ‘Sfântul Ierarh Calinic’ și a fost o alegere făcută de Dumnezeu și într-adevăr inspirată sub celor care au avut această opțiune. Și iată că credincioșii din zona aceasta serbează pe Sfântul Calinic. Noi avem o afinitate deosebită pentru că ne-am format la Mănăstirea ‘Sfântului Calinic’, la Mănăstirea ‘Frăsinei'”, ne informează TRINITAS TV.
Evenimentele dedicate Sfântului Ierarh Calinic se vor încheia în această seară, la Craiova, printr-un concert de muzică religioasă susținut de Corul parohiei „Sfântul Calinic de la Cernica” și de Corala Teatrului Liric „Elena Teodorini”.