Trecem de Vatra Luminoasă nr. 108 și înaintăm nesigur. Privisem, cocoțați pe vârfuri, pe deasupra gardului, Centrul Școlar ‘Regina Elisabeta’, îi întrezărisem fațada dinspre strada mare și acum căutam o poartă deschisă. Am aflat mai târziu după ce tânjeam noi ca niște căutători de aur: regina Elisabeta a lăsat scris: nimeni dintre cei care vor intra în această școală, destinată nevăzătorilor, nu va fi uitat de semeni și de Dumnezeu.
Suntem conduși în biroul directoarei centrului, profesoara Liliana Croitoru, care are multă treabă, așa că mai trebuie să așteptăm. Nu-i nimic. Profităm și facem fotografii.
Puțini știu că Vatra Luminoasă, cartierul bucureștean de astăzi, și-a luat numele după azilul de orbi pe care regina Elisabeta l-a înființat la 1906. Pe atunci, nevăzătorii dispuneau, din generozitatea Casei Regale, de un teren de 260.870 mp. Astăzi, fostul azil deține doar a zecea parte din teren. Cum s-a ajuns aici?
Aflăm de la chiar cea care conduce instituția, însă nu înainte de a face cunoștință, în timp ce așteptăm, cu titularul Catedrei de română a școlii, profesorul Vișan. Nu se grăbește deloc să intre la doamna directoare, e de serviciu pe școală. Deși e zi de sfârșit de săptămână, aici nimeni nu se grăbește, dar totul e febril. Ușile se închid și se deschid, oameni cu zâmbetul pe față au aerul că lucrează pentru o misiune tainică. În curtea interioară a școlii, copiii nevăzători, majoritatea interni, își așteaptă masa de prânz și acum fac conversație. E vară, totul e verde, soarele e sus, ne încălzește tuturor inima și tenișii.
Comuniștii au cucerit ‘patria’ nevăzătorilor
Liliana Croitoru ne primește în birou și nici nu ne așezăm bine că începem să aflăm răspunsurile pentru atâtea întrebări…
…În curtea sa, centrul a ridicat, în memoria fondatorului, un soclu pe care se află bustul reginei. Nu chiar aceeași statuie sculptată înaintea venirii comuniștilor, dar totuși o reproducere reușită a ei. Pentru că, odată cu instalarea regimului comunist, nu numai terenul alocat așezământului pentru orbi a avut de suferit, ci și statuia. A fost, în schimb, ridicat pe soclu bustul lui Louis Braille, creatorul sistemului de scriere folosit de cei cu deficiențe de vedere. Dar dacă, după 1989, statuia reginei Elisabeta și-a reluat locul de cinste alături de Braille, nu același lucru se poate spune despre mărimea terenului destinat inițial infirmilor cu dizabilități de vedere. Acesta a fost gestionat de comuniști în scopuri mai mult sau mai puțin temerare, pentru înființarea de cooperative de exemplu. Cert e că astăzi Centrul Școlar ‘Regina Elisabeta’ nu mai dispune de întinderea celui construit inițial.
Cu toate astea, directoarea centrului ne spune că școli pentru deficienții de vedere există la Târgu Frumos, la Buzău, la Cluj și Timișoara. Însă ‘de aceeași complexitate’ cu Centrul ‘Regina Elisabeta’ există doar la Arad și, cu clasele I-VIII, la București.
‘Sunt aici din 1976, de când am terminat Facultatea de Fizică. Pe atunci, n-am crezut o clipă că voi rămâne mai mult de o zi. În plus, mi se tot spunea: lasă că la anul rezolvăm, găsim altceva. N-am crezut atunci că eu pot să-i învăț pe ei fizică, după cum n-am crezut că ei pot învăța fizică de la mine. Mi se părea imposibil’, mărturisește Liliana Croitoru, care, cu timpul, și-a schimbat radical opinia: ‘Am constatat că un nevăzător este capabil de a abstractiza fenomenele scuturate de vestimentația lor și atunci este în stare să înțeleagă mai în esență decât un om care vede’.
Școală, muzeu, paraclis și mingii sonore
Optimistă, energică, pozitivă, directoarea centrului mă avertizează, din când în când, că nu mai stăm mult și terminăm de povestit, dar, în timp ce scotocește după documentele care atestă înființarea azilului, mai găsește câte ceva.
În primul rând, aflăm, n-a fost niciodată singură. A avut parte de profesori dedicați, și văzători, și nevăzători. Surpriza a fost că nimeni nu i-a spus că nevăzători sunt și printre cadrele didactice. ‘Jimmy’, își amintește ea numele cu care îl striga pe profesorul de psihologie. ‘Cu Jimmy mergeam la piață ori la restaurant. Odată eram la cumpărături, știam că el e în spatele meu. Dar, la un moment dat, l-am pierdut. Eu m-am speriat, dar el, câteva tarabe mai încolo, statea pe loc, cuminte, și-și învârtea servieta zâmbind. Știa că-l găsesc. Altădată, el m-a salvat pe mine. S-a tăiat curentul în școală, trebuia să cobor scările. Mi-a spus: ‘Stai, Lenuțo, că te ajută orbul!’. Și m-a ajutat să merg.’
Profesori cu atestat în învățământul special, aparatură necesară procesului de învățământ – calculatoare cu sinteză vocală, imprimante Braille, aparate de efectuat diagrame în relief, 20 de săli de clasă, patru laboratoare IT, cabinete de masaj, electroterapie, biologie, chimie, fizică, tehnologii, anatomie, științe medicale – toate pentru cei 210 elevi care învață în centru.
Centrul mai dispune de un muzeu, aflat acum în renovare, în care poate fi văzută tiparnița lui Teodorescu, nevăzător, inventator al tipografiei Braille și, cândva, a dispus și de un teren de sport. Din păcate, nici el nu se mai află acum în posesia școlii și ceea ce-și doresc nevăzătorii și dascălii lor mai mult e un teren de sport cu gazon sintetic. Și amenjarea unui club, undeva la subsol, în care cei de aici să-și poată serba aniversările. ‘Dar am evoluat mult acum’, adaugă Liliana Croitoru. ‘Avem mingi sonore, băieții joacă fotbal cu aceste mingi pe care le primim mai ales din străinătate, pe aici nu se găsesc. Înainte jucau fotbal cu cutii de conserve’, își amintește ea.
Și, nu în ultimul rând, chiar lângă una dintre cele patru fațade care constituie construcția în careu a clădirii vechi a centrului se află paraclisul cu hramul ‘Izvorul Tămăduirii’, unde slujește pr. Apostol Eduard. Liliana Croitoru ne spune că la paraclis vin ‘clienți vechi’, mai ales de hram, când oamenii din cartier sărbătoresc împreună cu nevăzătorii.
Au muncit și au ajuns meșteri mari
‘Aici a pornit învățământul pentru deficienții de vedere. Inițial, azilul de orbi găzduia și copii, și adulți’, povestește directoarea centrului. Asta pentru că regina Elisabeta nu s-a mulțumit cu clădirile din Vatra Luminoasă nr. 108 (fosta stradă Mărcuța-între-Vii nr. 20). Ea gândise proiectul unui cartier de case pentru orbi, cu o școală în care să poată învăța meserii și neștiutorii de carte, pentru a se face utili în societate. La îndemnul reginei, sub sloganul ‘O para pentru Vatra Luminoasă!’, s-au făcut donații în bani și terenuri, până când, cu fondurile strânse, a fost cumpărat un teren în afara Capitalei, actualul cartier bucureștean de astăzi Vatra Luminoasă.
Astfel, în 1906 s-a înființat primul atelier de împletituri, așa cum visase regina.
‘Regina, iubita mea soție, îndemnată de o compătimire adâncă pentru cei suferinzi, a luat inițiativa unui azil de orbi, sub numele de Vatra Luminoasă. (…) Acest așezământ dezvoltându-se repede, s-a hotărât a se cumpăra un întins teren la marginea capitalei spre a se așeza acolo clădirile de locuință ale orbilor și atelierele trebuincioase’, îi scria, în noiembrie 1909, regele Carol I lui I.C. Brătianu. În același timp, statutul azilului, emis la 11 noiembrie 1909, prevedea ca unul dintre obiectivele principale ale așezământului să fie acela ‘de a le înlesni (n.r.: orbilor) desfacerea produselor, organizând bazare, expozițiuni sau localuri permanente de vânzare’.
Atelierele înființate pentru nevăzători și-au dovedit în timp eficiența. Se confecționau împletituri, mături, perii casnice și industriale, acorduri de pian, nasturi din sidef de scoică. ‘Până de curând am avut contracte cu fabrici de medicamente sau de încălțăminte pentru confecționarea cutiilor. Specializările erau de tâmplar și lăcătuș pentru ambliopi și tapițer sau saltelar pentru nevăzători. Până în 1990, lăcătușii făceau partea metalică a lustrelor, iar tâmplarii confecționau fotolii, recamiere…’, ne spune Liliana Croitoru.
Lipsește Braille
Astăzi, înlocuitorul atelierelor e Liceul Tehnologic, cu profil de prelucrare a lemnului. Tot parte a centrului este și Liceul Teoretic, cu profilele uman și real, și Școala Postliceală, cu specializarea balneo-fizio-chinetoterapie și recuperare medicală.
Mai puțin masa în valoare de 70 de lei pe zi, o sumă prea mică să ajungă hrănirii corespunzătoare a unui elev, dascălii de aici nu se plâng. Ei spun că îi va ajuta Dumnezeu să aibă și teren de sport, și club, și un aparat de electroterapie multifuncțional și, poate, și o masă de biliard.
Ceva îi frământă totuși peste măsură de tare. E vorba de cursurile Braille care nu există în programa liceului teoretic, or, metoda de predare-învățare ar trebui să fie diferită de aceea a unei școli normale. ‘Sau cursuri de deprindere’, arată directoarea instituției. ‘Nu există profesori pentru așa ceva, pentru că programa e aceeași cu a unei școli normale. Profesori care să predea niște ore de terapii specifice pentru nevăzători. Orbul are nevoie de o ordine, el nu lasă nimic întâmplător. Trebuie să-l înveți pe om cum să se îmbrace, cum să se asorteze – e foarte simplu, de altfel, dacă ai sta să te gândești, atașezi etichete asemănătoare pe spatele hainelor care se asortează…’ De aceste deprinderi ale elevilor, ne dezvăluie Liliana Croitoru, tot profesorii nevăzători se ocupă, împărtășindu-le propria lor experiență și creativitate. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 1 iunie 2011)
