La Catedrala Patriarhală slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord

La Catedrala Patriarhală din București, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord, informează TRINITAS TV. În cadrul slujbei Sfintei Liturghii s-a citit pericopa scripturistică desprinsă din Evanghelia după Matei, capitolul 25, versetele de la 31 la 46.

Preasfințitul Părinte Macarie, în cuvântul său de învățătură, a vorbit despre înfricoșătoarea judecată: „Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne relatează despre judecata cea din urmă care se va face potrivit faptelor bune pe care le-am săvârșit față de aproapele nostru. În iconografia Bisericii, Mântuitorul Iisus Hristos este înfățișat ca Drept Judecător, binecuvântând cu mâna dreaptă și ținând în cealaltă mână Evanghelia, semn că judecata pe care o face este după cuvântul Evangheliei”.

Comentarii Facebook


Știri recente