La Catedrala Patriarhală din București Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește astăzi, 23 aprilie, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. Acesta este unul dintre cei mai cunoscuți Sfinți militari ai Bisericii. Încă din primele veacuri creștine, Sfântul Gheorghe a fost considerat un exemplu de curaj și de devotament față de Mântuitorul Iisus Hristos.

La Catedrala Patriarhală din București Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În cuvântul de învățătură rostit Preasfinția Sa a evidențiat viața și demnitatea Sfântului Mucenic: „Era născut în Capadocia, însă părinții săi erau din Palestina. A rămas orfan de tată de la o vârstă fragedă și atunci mama sa l-a luat și s-a întors cu el în părțile Palestinei. Acolo a primit o educație aleasă. Datorită darurilor pe care Dumnezeu le-a sădit în el, a ajuns în vremea împăratului Dioclețian să fie general la curtea împărătească. În anul 303 Dioclețian, sfătuit de ginerele său Galeriu pe care îl asociase la domnie, a început să-i persecute pe creștini. Atunci Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a mărturisit credința în Fiul lui Dumnezeu și în Evanghelia pe care Tatăl I-a dat-o și care a fost propovăduită de către Sfinții Apostoli. Dioclețian s-a mâhnit foarte mult pentru că era unul din generalii la care ținea și care era apropiat casei imperiale. De aceea a încercat în fel și chip să-l întoarcă de la credința în Hristos cel Înviat. I-a promis mai întâi felurite ranguri și bogății însă Sfântul nu s-a lăsat ademenit de bunătățile trecătoare ale acestei lumi. Apoi a fost chinuit în multe chipuri, i-a fost pusă în picioare o încălțăminte care avea cuie, pe pieptul lui au fost puse lespezi de piatră, a fost biciuit cu vine de bou, a fost aruncat într-o groapă cu var. Fiind întemnițat, Sfântul Mucenic Gheorghe mărturisea credința în Dumnezeu și acolo în temniță atingându-se de un om mort acesta a înviat. Împărăteasa Alexandra, care și ea era creștină în taină, auzind minunea care se făcuse în temniță de către Sfântul Mucenic Gheorghe, a mărturisit credința în Hristos Domnul”, informează Radio TRINITAS.

Comentarii Facebook


Știri recente